ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului Argeș Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, solicitând obligarea acestora la:

- acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație, la data plății efective;

- plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011;

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Prin sentința civilă nr. 1077/2015 din 12 mai 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeș a reținut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, instanța a mai reținut că, în speță, reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Videle și nu în cadrul Tribunalului Teleorman, motiv pentru care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Statuând că, în cauză, cererea reclamantei este de competența tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 și având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la această instanță, ci în cadrul Judecătoriei Videle, Tribunalul Argeș a apreciat că nu pot fi invocate dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant, situație ce nu se regăsește în speță.

Mai mult, Tribunalul Argeș a apreciat că nu este incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 C. proc. civ., astfel încât, fiind necompetent absolut în a soluționa cauza cu care a fost învestit, a apreciat că îi revine Tribunalului Teleorman competența de soluționare a cauzei, ca instanță în a cărei circumscripție se află Judecătoria Videle, unde își are locul de muncă reclamanta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la 04 iunie 2015, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 1839 din 2 noiembrie 2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 7 decembrie 2015, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, fără a constata ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Teleorman a reținut că, în fața acestei instanțe, reclamanta a depus la dosar actul de identitate și precizări privind locul de muncă, din care rezultă că reclamanta a fost angajată, ca judecător, la Judecătoria Videle, iar, ulterior, a precizat că a fost detașată la C.S.M. și, în prezent, la Curtea de Apel București.

Invocând prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, Tribunalul Teleorman a reținut că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel București, astfel încât, față de prevederile art. 127 din C. proc. civ., republicat, acestei instanțe i-ar reveni competența de soluținare a căii de atac împotriva sentinței civile din cauza de față.

Mai mult, instanța arată că, deși art. 127 C. proc. civ. poartă denumirea marginală de "Competența facultativă", acesta reglementează o normă imperativă privind sesizarea instanței de către persoana care are calitatea de judecător.

Reținând precizările reclamantei privind locul de muncă, formulate la Tribunalul Teleorman și faptul că cererea ce formează obiectul dosarului este o cerere privind soluționarea conflictelor individuale de muncă, în soluționarea căreia art. 210 din Legea nr. 62/2011 a stabilit competența în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, instanța a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., republicat, interpretarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. fiind dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 271/29.01.2015, în sensul includerii în noțiunea de instanță la care își desfășoară activitatea magistratul atât a instanței inferioare, cât și a celei superioare, până la curtea de apel.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Teleorman a apreciat că exceptia necompetenței sale teritoriale este întemeiată și, în temeiul art. 129 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 06 iulie 2020, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Argeș și Tribunalul Teleorman - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către reclamantă, ce a activat, în perioada 01.01.2011-01.07.2011, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Teleorman, fiind promovată în perioada detașării la Consiliul Superior al Magistraturii, începând cu data de 15.09.2011, la Curtea de Apel București și că, în cauza de față, pârât este atât Tribunalul Teleorman, cât și Curtea de Apel București.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantei, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acesteia de judecător, angajată a Tribunalului Teleorman în perioada 01.01.2011-01.07.2011 și, ulterior, începând cu 15.09.2011, la Curtea de Apel București, precum și de calitatea de pârât a Tribunalului Teleorman.

Art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, în speță, calitatea reclamantei atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanța la care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Teleorman.

Scopul edictării art. 127 din C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor la care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete, instanțe/parchete civile ori militare.

Trebuie reținut că, prin decizia Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Mai mult decât atât, pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia Curții Constituționale anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Teleorman, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noțiunea de judecător la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Teleorman determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel București, în circumscripția căreia se află Tribunalul Teleorman, rezultă că Tribunalul Argeș este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.