ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2020

Ședința publică din data de 7 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre drepturile stabilite la nivel maxim și cele încasate în perioada începând cu data de 01.12.2015 și până la rămânerea definitivă a sentinței, inclusiv pe viitor până la apariția unei noi modificări legislative, cu luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 445 RON (405 RON indexat cu 10% la calculul salariului), urmând a se avea în vedere modalitatea de calcul a salariilor pentru categorii profesionale similare din cadrul judecătoriilor, actualizate în raport cu indicele de inflație calculate la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 360/26.04.2018, Tribunalul Mureș a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Mureș invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și în consecință a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2511/19.09.2018, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materială a instanței invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a lua această hotărâre, Tribunalul Cluj a reținut că reclamanții au invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 19/2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj, inclusiv a Deciziei nr. 58/2017 și a Deciziei nr. 77/2017 emise de Președintele Curții de Apel Cluj, precum și nelegalitatea Hotărârii nr. 52/2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj, inclusiv a Deciziei nr. 161/2017 emisă de Președintele Curții de Apel Cluj, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților și data acordării acestora, solicitând ca în urma anulării acestora să fie stabilite drepturile bănești pretins cuvenite în modalitatea indicată în cuprinsul acțiunii, astfel că, în speță, sunt incidente prevederile art. 7 Cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Prin sentința civilă nr. 1258 din data de 02.04.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunlului Cluj, secția mixtă de de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că nu a fost învestită cu o plângere împotriva unei decizii dată de pârâți în soluționarea unei contestații în sensul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din anexa V din legea nr. 153/2017, pentru a fi în ipoteza prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, Curtea de Apel București având competență exclusivă doar în acest caz limitativ și expres prevăzut de lege.

Cererea reclamanților vizează modul de calcul al drepturilor salariale și despăgubirile ce ar fi datorate de angajator în urma recalculării, fără a fi contestat vreun act administrativ, pentru a fi atrasă competența instanțelor de contencios administrativ.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâților la plata unor drepturi de natură salarială ce li se cuvin.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere ale Curții de Apel Cluj și Tribunalului Cluj, ci s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților recalcularea indemnizațiilor de încadrare.

În acest sens este de reținut că reclamanții au indicat, printre temeiurile de drept invocate, și dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel București a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2020.