ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 372/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, 26 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Tribunalul Suceava recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectoriala în cuantum de 440,16 tei începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legala penalizatoare, calculată de la data; exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 919/09.07.2019 Tribunalul Mureș a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut că acțiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiție.

Tribunalul Mureș, reținând că reclamanții sunt judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalelor Suceava și Botoșani, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, concluzionează că în speță competența materială de soluționare a pricinii aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 860 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, Curtea de Apel București a apreciat că reclamanții nu au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea ordinelor de salarizare, care ar fi atras competența materială și teritorială a Curții de Apel București, ci cu un litigiu de muncă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din actele cauzei rezultă că obiectul dedus judecății îl reprezintă, în esență, solicitarea reclamanților, judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalelor Suceava și Botoșani privind reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4% +4,5% +10% și repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi.

Înalta Curte reține că reclamanții au solicitat recalcularea indemnizației lunare, în temeiul art. 208 din Legea nr. 62/2011 și nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale emis de către Ministerul Justiției.

Cererea reclamanților nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 153/2017.

Competența materială a Curții de Apel București prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluționate de Curtea de Apel București este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

În materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, s-a reținut distincția între recalcularea si plata drepturilor salariale prevăzute de lege și nerecunoscute de angajator, pe de o parte, și contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincție se aplică nu numai în privința condițiilor de exercitare a acțiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunțarea deciziei amintite, ci și sub aspectul competenței de drept material a instanței chemate să soluționeze cele două tipuri de litigii.

În cauză prin stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, se va avea în vedere și poziția reclamanților, dar și dispozițiile art. 127 alin. 1și 3 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) Noul C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17.05.2018), "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17.05.2018):

"Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor"

Prin decizia nr. 290/2018 a CCR, s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Ca urmare, față de decizia nr. 290/2018 a CCR, art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii, trebuie interpretat a avea următorul conținut:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (…), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază că secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului este competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., W., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE. și pe pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botosani și Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.