ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 61/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

- reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015;

- obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâților să efectueze plățile aferente drepturilor mai sus precizate într-o singură tranșă.

- obligarea prim-pârâtului Ministerul Justiției la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Prin Sentința civilă nr. 1086/24.09.2019 Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș.

A declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.10.2049, sub nr. x/2019.

Prin Sentința nr. 803 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureș.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București și Tribunalul Mureș.

A suspendat din oficiu judecata cauzei.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în fapt, prin Sentința civilă nr. 829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș fiind obligați pârâții să plătească reclamanților începând cu data de 09.04.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită; prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 (corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 440,154 RON n.n) și începând cu data de 01.12,2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 lei la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 - corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 484.169 RON.

Sentința a devenit definitivă prin neapelare.

Au mai susținut reclamanții că prin Sentința civilă nr. 1177/22.10.2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova să le plătească reclamanților, începând cu data de 16 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, diferențele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință i sectorială de 440,154 RON și venitul efectiv plătit, și, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la zi, diferențele; de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,169 RON și venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plății efective.

În concluzie au susținut reclamanții că la nivelul familiei ocupaționale justiție, există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 440,154, respectiv 484,169 RON) decât cea raportat la care sunt calculate drepturile noastre, ale reclamanților.

Cererea a fost calificată de instanța învestită, respectiv Tribunalul Mureș, ca fiind modificare a acțiunii iar prin Sentința nr. 1086/24.09.2019 Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată structurată pe mai multe capete de cerere, însă din modul în care aceștia au înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că folosul practic, direct și imediat pe care îl urmăresc și implicit, obiectul principal al acțiunii îl reprezintă obținerea unor drepturi salariale constând în diferența dintre indemnizațiile încasate începând cu data de 09.04.2015 și cele la care pretind că ar fi fost îndreptățiți să le primească.

În raport de momentul indicat de reclamanți - 09.04.2015 - dată la care nu erau în vigoare prevederile Legii 153/2017, avute în vedere de către Tribunalul Mureș, devin aplicabile dispozițiile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 care stabilesc:

Înalta Curte reține că reclamanții au solicitat recalcularea indemnizației lunare, în temeiul art. 208 din Legea nr. 62/2011, și nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale emis de către Ministerul Justiției.

Cererea reclamanților nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 153/2017.

Competența materială a Curții de Apel București prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluționate de Curtea de Apel București este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

În materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din C. muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, s-a reținut distincția între recalcularea și plata drepturilor salariale prevăzute de lege și nerecunoscute de angajator, pe de o parte, și contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincție operează nu numai în privința condițiilor de exercitare a acțiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunțarea deciziei amintite, ci și sub aspectul competenței de drept material a instanței chemate să soluționeze cele două tipuri de litigii.

Prin urmare, având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, judecători la Tribunalul Mureș, privind recalcularea indemnizației lunare, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții: A., B. și C. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN