ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Tribunalul Neamț, ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligați pârâții la reîncadrarea reclamanților, la recalcularea indemnizației brute lunare și a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 440,154 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,169 RON;

- să fie obligați pârâții la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare;

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Mureș -, secția Civilă

Prin sentința nr. 131/2020 din data de 24.02.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței sale materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a reținut în esență că salarizarea personalului din justiție se face pe baza unor ordine/decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil unul dintre ordonatorii de credite (în cazul din speță fiind vorba despre ministrul justiției). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulțumit de modalitate de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) din textul de lege citat. În speță, reclamanții invocă faptul că încadrarea lor nu este corectă, solicitând încadrarea prin raportare la un alt coeficient, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite un ordin de salarizare, în conformitate cu textele legale incidente. Apreciem că din rațiuni de simetrie juridică, acțiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile și în această pricină dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiție.

În acest context, reținând că reclamanții sunt judecători, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, a concluzionat Tribunalul Mureș că în speță competența materială de soluționare a pricinii aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepția necompetenței sale materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 02.06.2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub același număr - 2044/102/2019.

Prin sentința nr. 527 pronunțată la data de 01 iulie 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materială, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Curtea de Apel București a reținut în esență că, în cauza de față, reclamanții nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceștia au adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a majorării solicitate iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o.

În aceste condiții, litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ.

Acestea fiind stabilite, Curtea constată că instanța competentă material a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Astfel, Curtea a apreciat că raportul juridic pe care se grefează petitul acțiunii (plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis.

Curtea de Apel București a reținut ca fiind incidentă în cauză și Decizia ÎCCJ nr. 46/15 decembrie 2008, dată în interesul legii.

În consecință, a apreciat Curtea de Apel București că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mureș.

Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin acțiunea dedusă judecății reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Bacău, Judecătoriei Bacău și Judecătoriei Roman, au solicitat în esență obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 440,154 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,169 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, completată și modificată prin Legea nr. 71/2015, în vigoare din 9.04.2015 și ale Legii nr. 293/2015, fiind invocate și dispozițiile art. 272 din Codul Muncii.

Înalta Curte constată că reclamanții nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel București, constată că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016 (de soluționare a unui recurs în interesul legii) și nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar și împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraților, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În aceste condiții, competent să soluționeze acțiunea reclamanților este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar reclamanții, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Mureș, instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate celei în a cărei circumscripții se află instanțele la care își desfășoară activitatea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B., H., D., G., F., J., I., E., A. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Tribunalul Neamț în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2020.