ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Suceava, secția I civilă, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, au solicitat:

- reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorare de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015;

- obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățite reclamantele și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secția I civilă

Prin sentința nr. 130 din 17 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că chiar dacă procedura specială din fața ordonatorului de credite nu este obligatorie, aceasta este urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ, iar legiuitorul a prevăzut instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 297/2020 din 21 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul dedus judecății este unul specific dreptului muncii, având ca obiect plata unor drepturi salariale, motiv pentru care instanța competentă este tribunalul.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială ale unei categorii de persoane din domeniul justiției, respectiv se solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale.

Înalta Curte reține că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind stabilită în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, întrucât aceste dispoziții reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) din text, emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia dreptului muncii are competență materială de soluționare, sens în care va soluționa conflictul negativ de competență ivit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantele B. și A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.