ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5879/2020

Asupra conflictului de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la data de 04.12.2019, sub numărul x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL BACĂU, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

2.1. Prin sentința civilă nr. 128/D/6.03.2020, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv ale art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor se poate face numai printr-un act administrativ emis de ministrul justiției, respectiv ordinul prin care se stabilesc indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor.

Conform acestor dispoziții legale, litigiile de natura celui de față urmează a fi soluționate după o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum și de la cele din materia contenciosului administrativ, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9/2017.

2.2. Prin sentința civilă nr. 552 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Completul specializat în litigii de muncă.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, reclamanții au calitatea de judecători pensionați și nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aspect ce rezultă din capetele de cerere formulate, unde se menționează neechivoc faptul că se solicită recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi la nivelul celor plătite procurorilor DNA și DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivi legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, fără ca reclamanții să formuleze plângere împotriva ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiției, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ori dispozițiile similare din Legea nr. 284/2010.

Împrejurarea că se solicită și obligarea pârâților la reîncadrare și recalcularea indemnizației brute nu atrage competența specială a Curții de Apel București, din moment ce competența acestei instanțe este stabilită în mod excepțional și nu poate fi extinsă prin analogie și la alte cauze. De altfel, se observă că art. 7 prevede inclusiv o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării Curții de Apel București, iar acțiunea vizată de competența exclusivă trebuie să aibă ca obiect hotărârea care soluționează contestația.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de obiectul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Competența materială a Curții de Apel București prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluționate de Curtea de Apel București este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Or, în cauză, reclamanții nu au formulat o astfel de plângere, nu au parcurs procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite, ci au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale primite și cele pretins cuvenite.

Așadar, se reține că dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților sau personalului asimilat acestora.

De asemenea, Înalta Curte reține că litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanții nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că au adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a diferențelor salariale solicitate pe calea acțiunii în instanță sau de emitere a unor noi ordine de salarizare, iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o, astfel că, nu sunt aplicabile nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Tot prin raportare la obiectul dedus judecății, Înalta Curte constată că nu există alte dispoziții speciale prin care să fie instituită competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicția muncii, ci să fie soluționate de către instanțele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenței.

Or, în privința litigiilor vizând drepturile salariale ale magistraților sau personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea intră sub jurisdicția muncii.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă strict acțiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv, o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."

De asemenea, în materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, s-a reținut distincția între recalcularea și plata drepturilor salariale prevăzute de lege și nerecunoscute de angajator, pe de o parte, și contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincție se aplică nu numai în privința condițiilor de exercitare a acțiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunțarea deciziei amintite, ci și sub aspectul competenței de drept material a instanței chemate să soluționeze cele două tipuri de litigii.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, această calificare fiind dată și de către reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secția specializată a Tribunalului Bacău.

Pe cale de consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2), art. 266, art. 269 din Codul muncii, ultimul coroborat cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, completul specializat în litigii muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.