ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2020, sub numărul x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, reclamantele A., B., C., D., având funcția de judecători în cadrul Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Tribunalul Ilfov (numai în ce o privește pe reclamanta A. pentru perioada 9.04.2015-31.12.2016) au solicitat să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la indemnizațiilor procurorilor DNA și DIICOT prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 6-13, în raport de funcția deținută (coeficient de multiplicare de 19,00), începând cu data de 09.04.2015 și în continuare; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățite prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,00 și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 787 din data de 07.07.2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Raportat la modalitatea în care a fost formulată acțiunea reclamanților, tribunalul constată că aceștia au solicitat, în ordinea firească a obligațiilor, "reîncadrarea", urmând recalcularea și plata salariului prin raportare la noua valoare de referință sectorială, inclusiv în ceea ce privește prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

În cauză, independent de modalitatea în care a fost redactată acțiunea, reclamanții solicită emiterea unor noi decizii de încadrare prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecințele care decurg, solicitare confirmată și prin precizarea din data de 12.02.2020.

Emiterea unei noi decizii de încadrarea, presupune implicit analiza legalității și temeiniciei deciziei de încadrare care își produce efectele față de aceștia, la data promovării acțiunii.

Conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispozițiile care reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului National al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Împotriva hotărârilor organelor enumerate în cele ce preced se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Având în vedere competența materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce privește analiza legalității și temeiniciei încadrării personalului din justiție, raportat la acțiunea formulată așa cum a fost precizată de către reclamanți, urmează să se dispună, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și declinarea soluționării prezentului litigiu - în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.08.2020.

Prin sentința civilă nr. 1145 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale competența de soluționare cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov, având ca obiect "obligare emitere act administrativ".

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că instanța de judecată nu este investită cu o acțiune în anularea unui act administrativ (ordinul Ministerului Justiției), pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci cu o acțiune în pretenții.

Magistraților le sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicției muncii și asigurărilor sociale (art. 284 din Codul muncii și art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Or, reclamanții au înțeles să sesizeze instanța civilă tocmai în considerarea faptului că nu au contestat ordinul/ordinele prin care s-au stabilit, la momentele de referință vizate de cerere, potrivit procedurii administrative și în termenele defipte de reglementările legale invocate de Tribunalul Dâmbovița în sentința de declinare, după cum nici nu a solicitat - printr-o cerere administrativă adresată pârâtului Ministerul Justiției obligarea sa la o nouă încadrare a reclamanților.

Indiferent însă de resorturile reclamanților, cert este că aceștia au investit instanța civilă cu cererea lor.

Or, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., "judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora".

Prin urmare, Curtea de Apel a reținut că reclamanții nu au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea ordinelor de salarizare, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv art. 7 din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci cu o acțiune în pretenții, în condițiile O.G. nr. 137/2000, cu participarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cererii fiindu-i aplicabile dispozițiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicției muncii și asigurărilor sociale (art. 284 din Codul muncii și art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov au solicitat "reîncadrarea", urmând recalcularea și plata salariului prin raportare la noua valoare de referință sectorială, inclusiv în ceea ce privește prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

În cauză, independent de modalitatea în care a fost redactată acțiunea, reclamanții solicită emiterea unor noi decizii de încadrare prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecințele care decurg, solicitare confirmată și prin precizarea din data de 12.02.2020.

Emiterea unei noi decizii de încadrarea, presupune implicit analiza legalității și temeiniciei deciziei de încadrare care își produce efectele față de aceștia, la data promovării acțiunii.

Conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispozițiile care reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului National al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Împotriva hotărârilor organelor enumerate în cele ce preced se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Având în vedere competența materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce privește analiza legalității și temeiniciei încadrării personalului din justiție, raportat la acțiunea formulată așa cum a fost precizată de către reclamanți, urmează să stabilească competența materială a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții D., B., C., A. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.