ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2801/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă, reclamanții A., B., C., D., E. augusta și F., au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș, Ministerul Finanțelor Publice A.J.F.P. Dâmbovița, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților la:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, OU.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 36/2018 și 56/2018 și decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au formulat întâmpinare.

În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu G. și H..

Examinând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, s-a reținut că reclamanții nu lucrează efectiv la Tribunalul București, ci au calitatea de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, astfel încât nu operează prorogarea de competență instituită de art. 127 C. proc. civ.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că devin aplicabile prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este cel în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința ori după caz, locul de muncă reclamantul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Dâmbovița, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 1475 din 13 mai 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea din 07.09.2021, Tribunalul București a dispus disjungerea cererii privind pe reclamanta F., fiind format dosarul nr. x/2021, iar în cauză a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Verificând, competența Tribunalului București, conform art. 131 C. proc. civ., prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., deoarece reclamanții au calitatea de procuror și personal asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În consecință, cererea de chemare în judecată este de competența instanței inferioare celei pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanții, astfel încât în favoarea Tribunalului Dâmbovița operează prorogarea de competență instituită de art. 127 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin încheierea din 07 septembrie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că Tribunalul București a considerat că nu este instanța competentă să soluționeze cauza, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența conflictului negativ de competență și, în temeiul art. 134 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în drept să hotărască asupra conflictului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița, secția I Civilă și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față, având ca obiect, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. augusta, în calitate de angajați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș, Ministerul Finanțelor Publice A.J.F.P. Dâmbovița, în calitate de angajatori, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În speță, reclamanții dețin funcția de procuror și personal asimilat judecătorilor și procurorilor, și își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că întrucât art. 127 alin. (2) C. proc. civ. vizează și procurorul, calitatea de reclamanți a acestora, determină incidența acestor dispoziții legale, care reglementează un caz de prorogare de competență.

În aceste condiții, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel București, în circumscripția căreia se află atât Tribunalul București, instanță inferioară celei pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Dâmbovița s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2) și 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2021.