ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2016

HOTĂRÂRE

23.06.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1436/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 9 aprilie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând: obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 1 ianuarie 2011 și în continuare, părți la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune-interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 potrivit O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011 și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariate.

Prin Sentința nr. 2085 din data de 15 octombrie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare, a reținut că "reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel București, motiv pentru care aceasta a apreciat incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Însă, în cauză, cererea reclamantei este de competența tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar reclamanta nu își desfășoară activitatea la această instanță, ci în cadrul Curții de Apel București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat Sentința nr. 322 din 12 ianuarie 2016, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a arătat că în analiza competenței prevăzute de art. 127 C. proc. civ., trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță.

În concluzie, însușindu-și considerentele arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia de speță nr. 271 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de secția a II-a civilă, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) de la o instanță, trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea.

Deoarece la data sesizării instanței (și în prezent), reclamanta era (este) judecător în cadrul Curții de Apel București, aplicând raționamentul de mai sus, se constată că apelul ce s-ar putea declara împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în fond de Tribunalul București, va fi de competența Curții de Apel București

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu o cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător la instanța competentă să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

În cauză, se reține că reclamanta are calitatea de judecător la Curtea de Apel București, iar nu la Tribunalul București, care este instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este incidență ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ., împrejurarea că recursul s-ar putea judeca la Curtea de Apel București, în eventualitatea în care s-ar declara recurs împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București, nu este un argument suficient de natură a înlătura competența cu caracter general menționată în cuprinsul art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și publicată în Monitorul Oficiul, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016, prin care s-a decis că sintagma "Instanța în care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În considerentele acesteia, s-a arătat că interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanțială atât persoanele care intră sub incidența normei, cum ar fi calitatea de reclamant a judecătorului, a procurorului, a asistentului judiciar sau a grefierului, cât și instanța vizată, care nu poate fi decât prima instanță.

De asemenea, s-a subliniat că interpretarea extensivă nu poate fi reținută și pentru că nu se poate anticipa exercitarea căli de atac în cauză, fiind posibil ca părțile să achieseze la hotărârea pronunțată sau aceasta să rămână definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte amintește că în situația în care pricina ar ajunge în cale de atac la instanța unde funcționează judecătorul, legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și următoarele C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Înalta Curte a mai avut în vedere și că prin Decizia Curții Constituționale nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014 s-a decis că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți.

Prin urmare, față de prevederile legale invocate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.