ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2016

Decizia nr. 166/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 18 februarie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01 ianuarie 2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, de asemenea la plata daunelor interese moratorii începând cu 01 octombrie 2011, potrivit O.G.

nr. 9/2000 până în 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală. Reclamanta G. a solicitat acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 13 noiembrie 2012, până la 31 octombrie 2013, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală începând cu 01 ianuarie 2011. Prin sentința civilă nr. 837/2015 din 30 iunie 2015, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Tribunalului Sălaj competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanți. În motivare, s-a arătat faptul că din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții au calitatea de personal auxiliar respectiv personal conex în cadrul Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Or, Tribunalul Mureș nu este instanța la care reclamanții își desfășoară activitatea, prin urmare aceștia nu se regăsesc în ipoteza normei prevăzute de art. 127 alin. (1) și (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pentru a putea sesiza o instanță de același grad (în cazul de față o judecătorie). Dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamanții își au domiciliul sau locui de muncă,, reprezintă o normă de competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, în consecință reclamanții ar fi trebuit să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Sălaj.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2015, a fost invocată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sălaj în privința soluționării cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., având calitatea de personal auxiliar de specialitatea în cadrul Judecătoriei Simleul Silvaniei și a dispus disjungerea acestor cereri și formarea unui nou dosar în vederea soluționării excepției invocate. Prin sentința nr. 2271 din 14 decembrie 2015, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să îi soluționeze.

în motivare, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reclamanții având calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Șimleul Silvaniei. Or, din interpretarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reiese faptul că legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care își desfășoară activitatea reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a tăcut trimitere ia circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea. Prin urmare, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art, 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflat în circumscripția oricăreia dintre curtea de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.” Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din calitățile enumerate în textul legal, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Noțiunea de „instanța la care își desfășoară activitatea” prevăzută de textul legal enunțai trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale aie judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este acela de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc Ia formularea de cereri de strămutare. Prin urmare, rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părților. În speță, reclamanții au calitatea de grefieri la Judecătoria Șiraleul Silvaniei, așa cum reiese din înscrisurile aflate la filele 34, 34 și 46 a Dosarului nr. xxx/84/2015 al Tribunalului Sălaj în circumscripția căreia se află Tribunalul Sălaj, ca instanță competentă teritorial și material în soluționarea cauzelor având ca obiect drepturi bănești, cum este cazul în speță.

Norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictărîi acestuia în sensul în care necompetența teritorială absolută privește toate instanțele aliate în circumscripția curții de apel a instanței sau parchetului la care reclamanții, în calitatea lor de magistrați sau grefieri, își desfășoară activitatea. Împrejurarea că reclamanții nu funcționează efectiv Ia instanța competentă material și teritorial în judecarea pricinii în primă instanță, respectiv Tribunalul Sălaj, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., prin raportare la prevederile art. 116 din aceiași act normativ, reclamanții au ales să se adreseze Tribunalului Mureș, ca instanță competentă material aflată în circumscripția Curții de Apel Mureș, învecinată Curții de Apel Cluj în raza căreia își desfășurau activitatea în calitate de grefieri. Față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este Tribunalul Mureș, în favoarea căreia va fi stabilită competența de soluționare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cereri de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., J., G., H., I., L., M., I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în favoarea Tribunalului Mureș. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.