ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2016

Decizia nr. 166/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data

de 18 februarie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.,

M., N., O., P. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj prin hotărâre

judecătorească, să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de

salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu

data de 01 ianuarie 2011 și în continuare, până la includerea acestuia în

salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective,

de asemenea la plata daunelor interese moratorii începând cu 01 octombrie 2011,

potrivit O.G. nr. 9/2000 până în 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă

O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Reclamanta G.

a solicitat acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului

anual în salariul lunar, începând cu 13 noiembrie 2012, până la 31 octombrie 2013,

reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum

și dobânda legală începând cu 01 ianuarie 2011.

Prin sentința civilă nr. 837/2015 din

30 iunie 2015, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Tribunalului Sălaj competența

soluționării acțiunii civile formulate de reclamanți.

În motivare,

s-a arătat faptul că din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că

reclamanții au calitatea de personal auxiliar respectiv personal conex în

cadrul Judecătoriei Șimleu Silvaniei. Or, Tribunalul Mureș nu este instanța la

care reclamanții își desfășoară activitatea, prin urmare aceștia nu se regăsesc

în ipoteza normei prevăzute de art. 127 alin. (1) și (3) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, pentru a putea sesiza o instanță de același

grad (în cazul de față o judecătorie).

Dispozițiile art.

210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui

circumscripție reclamanții își au domiciliul sau locui de muncă,, reprezintă o

normă de competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura,

în consecință reclamanții ar fi trebuit să înregistreze cererea de chemare în

judecată pe rolul Tribunalului Sălaj.

La termenul de

judecată din data de 14 decembrie 2015, a fost invocată, din oficiu, excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Sălaj în privința soluționării

cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F.,

G., H., I., J., K., L., M., având calitatea de personal auxiliar de

specialitatea în cadrul Judecătoriei Simleul Silvaniei și a dispus disjungerea

acestor cereri și formarea unui nou dosar în vederea soluționării excepției

invocate.

Prin sentința nr.

2271 din 14 decembrie 2015, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Mureș.

A constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție, competentă să îi soluționeze.

în motivare,

s-a reținut incidența dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., reclamanții având calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei

Șimleul Silvaniei. Or, din interpretarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., reiese faptul că legiuitorul nu a avut în vedere doar

instanța de același grad cu cea la care își desfășoară activitatea reclamantul,

ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind

rațiunea pentru care a tăcut trimitere ia circumscripția curții de apel în care

se află instanța unde se introduce cererea.

Prin

urmare, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul

Mureș.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

art, 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant

într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va

sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflat în

circumscripția oricăreia dintre curtea de apel învecinate cu curtea de apel în

a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.”

Aceste

dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din

calitățile enumerate în textul legal, să sesizeze una din instanțele de același

grad din raza unei curți de apel învecinate.

Noțiunea de „instanța

la care își desfășoară activitatea” prevăzută de textul legal enunțai trebuie

interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale aie

judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este acela de a evita

cazurile de bănuială legitimă care duc Ia formularea de cereri de strămutare.

Prin urmare,

rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație

a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a

cauzei din pricina calității părților.

În speță,

reclamanții au calitatea de grefieri la Judecătoria Șiraleul Silvaniei, așa cum

reiese din înscrisurile aflate la filele 34, 34 și 46 a Dosarului nr. xxx/84/2015

al Tribunalului Sălaj în circumscripția căreia se află Tribunalul Sălaj, ca instanță

competentă teritorial și material în soluționarea cauzelor având ca obiect

drepturi bănești, cum este cazul în speță.

Norma cuprinsă

în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată

în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictărîi acestuia în sensul

în care necompetența teritorială absolută privește toate instanțele aliate în

circumscripția curții de apel a instanței sau parchetului la care reclamanții,

în calitatea lor de magistrați sau grefieri, își desfășoară activitatea.

Împrejurarea

că reclamanții nu funcționează efectiv Ia instanța competentă material și

teritorial în judecarea pricinii în primă instanță, respectiv Tribunalul Sălaj,

nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ.

Prin

cererea de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 116 din

aceiași act normativ, reclamanții au ales să se adreseze Tribunalului Mureș, ca

instanță competentă material aflată în circumscripția Curții de Apel Mureș,

învecinată Curții de Apel Cluj în raza căreia își desfășurau activitatea în

calitate de grefieri.

Față de

cele ce preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină

este Tribunalul Mureș, în favoarea căreia va fi stabilită competența de

soluționare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cereri de chemare în judecată formulată de reclamanții

A., B., C., D., E., F., J., G., H., I., L., M., I., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, având ca

obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în favoarea

Tribunalului Mureș.

Definitivă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.