ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2021

HOTĂRÂRE

09.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 05.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman și Ministerul Public, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman la plata către reclamant a unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, de la momentul scadenței până la data plății efective și să oblige pârâtul Ministerul Public să efectueze demersurile necesare pentru asigurarea fondurilor bănești în vederea plății sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 169/26.01.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și ale Legii nr. 567/2004, a reținut că reclamantul este șofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, astfel că acesta nu se putea prevala de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a sesiza Tribunalul Dâmbovița

De aceea, a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a cererii este cea de drept comun.

Astfel, a reținut că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile având ca obiect soluționarea unor conflicte de muncă individuale se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Constatând că reclamantul nu și-a indicat domiciliul, iar locul de muncă al acestuia este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența în favoarea Tribunalului Teleorman, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 26.02.2021.

Prin sentința civilă nr. 260/01.04.2021, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și ale Legii nr. 567/2004, a reținut că reclamantul se supune dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât are locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle; a notat și că Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman are calitatea de pârât în cauză.

De asemenea, a apreciat că față de prevederile art. 127 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a stabili, în astfel de cazuri, o competență teritorială în cadrul unei curți de apel învecinate curții de apel din circumscripția căreia reclamantul, în calitatea prevăzută de acest text, își desfășoară activitatea.

În acest context, a subliniat că dispozițiile legale prevăd o competență teritorială facultativă în a alege instanța învecinată curții de apel în care reclamantul își desfășoară activitatea, față de dispozițiile legale în materia conflictelor de muncă, în raport cu care competența teritorială este imperativă.

Reținând că reclamantul are calitatea de personal conex în cadrul în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, a apreciat că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial pentru a soluționa cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul, șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, a învestit Tribunalul Dâmbovița cu un conflict de muncă, pârâți fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman și Ministerul Public.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT", iar potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer".

Din analiza dispozițiilor legale sus-menționate, Înalta Curte reține că legiuitorul face distincție între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și personalul conex personalului auxiliar de specialitate.

Cum reclamantul este șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, el nu aparține personalului auxiliar de specialitate al parchetelor, ci este încadrat de lege în categoria personalului care ocupă funcții conexe personalului auxiliar de specialitate.

De aceea, raportat la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, ea trebuie stabilită fie conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, caz în care aparține instanței de la domiciliul ori, după caz, de la sediul reclamantului, fie conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, caz în care aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, locul de muncă al reclamantului se află în județul Teleorman, astfel că, raportat la textele de lege mai sus citate, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Teleorman.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman.