ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1772/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ, la data de 09.03.2023, sub nr. x/2023, disjunsă din dosarul nr. x/2022, reclamantul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului l București, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu citarea obligatorie, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat prin sentința ce se va pronunța: 1) Recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu indemnizațiile de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă a procurorilor din cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Î.C.C.J. și drepturile salariale specifice personalului detașat, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 881 alin. (5) din Legea 304 din 2004; 2) în subsidiar, recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salariat în raport cu indemnizațiile de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă a magistraților Tribunalului Timiș (B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X.), aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de I.C.C.J. și drepturile salariale specifice personalului detașat, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 88

2

alin. (5) din Legea 304 din 2004, drept acordat acestora în temeiul sentinței civile nr. 317/LM/2022 din 22 martie 2022, definitivă prin neapelare; 3) Repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâtului, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care ni s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, prin luarea în considerare drepturilor salariale specifice personalului detașat, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul an. 88

2

alin. (5) din Legea 304 din 2004 și recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă unor magistrați care nu au fost numiți și nici nu au funcționat efectiv în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție; 4) Obligarea pârâtului PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în raport de perioada în care a avut calitatea de angajator al reclamantei, la recalcularea și plata efectivă a indemnizațiilor de încadrare brută lunară, începând cu data de 16.10.2018. inclusiv după aplicarea etapizată a Legii 153/2017, și în continuare pentru viitor, cu includerea a unui procent de 2 % pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 88

2

alin. (5) din Legea 304 din 2004; 5) Actualizarea sumelor rezultate în urma recalculării indemnizațiilor de încadrare, începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viilor, prin includerea unui procent de 2 % pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul SIIJ, cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 179 din 9 martie 2023, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a se pronunța astfel, instanța, în aplicarea art. 269 alin. (2) din Codul muncii (republicat) și art. 210 din Legea nr. 62/2011, a reținut că acțiunea pendinte are ca obiect un conflict de muncă în sensul art. 266 și art. 231 din Codul muncii, iar, în speță, reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București și are domiciliul în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, pretențiile deduse judecății fiind formulate în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța a observat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și nici dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2) indice 1 din C. proc. civ., iar competența de soluționare a cauzei potrivit legii, în raport de domiciliul/locul de muncă al reclamantului, aparține Tribunalului Dâmbovița.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă sub nr. x/2023, care prin sentința civilă nr. 1180 din 6 iunie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu judecata cauzei; totodată, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în drept să hotărască asupra conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că obiectul cererii pendinte constă în obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, motiv pentru care competența materială aparține tribunalului - secțiile ce judecă litigii de muncă.

După redarea dispozițiilor art. 231 din Codul Muncii și art. 269 alin. (1) și (2) din din același cod, instanța a reținut că, potrivit art. 266 din Codul Muncii conflictele de muncă sunt individuale sau colective, precum și că, prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data de 21.11.2022 - data înregistrării cererii de chemare în judecată sub nr. x/2022 din care a fost disjunsă cererea formulată de reclamantul A. - dosar Tribunalul Teleorman) se prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul a apreciat că aceste din urmă dispoziții sunt aplicabile în cauză în ceea ce privește competența teritorială, de vreme ce este vorba de o dispoziție dintr-o lege ce are caracter special față de dispozițiile Codului Muncii ce constituie legea generală în materia dreptului muncii și derogatorii de la aceasta, cu atât mai mult cu cât au intrat în vigoare ulterior dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, modificându-le implicit.

În raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamantul avea un drept de opțiune între două instanțe, tribunalul în a cărui circumscripție își avea domiciliul/reședința și cel în care era situat locul de muncă.

Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2022 a fost formulată de mai mulți reclamanți printre care și reclamantul din prezenta cauză, care în calitate de angajați pretind plata unor drepturi de natură salarială de la același angajator și invocând aceeași cauză juridică.

Față de aceste aspecte s-a reținut că sunt incidente disp. art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, condiții în care pentru a se reține competența instanței sesizate era necesar ca aceasta să fie competentă din punct de vedere teritorial în raport de cel puțin unul dintre reclamanți.

Raportat la considerentele sentinței civile nr. 174/09.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Teleorman era competent din punct de vedere teritorial în privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Y..

Prin urmare, în considerarea disp. art. 269 alin. (3) Codul Muncii, competența Tribunalului Teleorman este atrasă urmare coparticipării procesuale active.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În speță, Înalta Curte constată că mai mulți reclamanți, printre care și cel din prezenta cauză, A. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București), au învestit Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 174/09.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, printre altele, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., cu consecința formării unui dosar distinct, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Y..

În ceea ce îl privește pe reclamantul A., prin sentința civilă nr. 179 din 9 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Înalta Curte constată că, raportat la considerentele sentinței civile nr. 174/09.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Teleorman era competent din punct de vedere teritorial în privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Y..

Astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte reține că măsura disjungerii raporturilor juridice nu poate avea drept consecință pierderea competenței instanței inițial învestite, aceasta rămânând competentă să soluționeze și cererea de chemare în judecată disjunsă.

Prin urmare, Înalta Curte reține că Tribunalul Teleorman a fost în mod corect și legal sesizat, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării competenței de soluționare a cauzei.

Față de considerentele expuse în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2023.