ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2024

Ședința publică din data de 4 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2023 reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să constate starea de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport de alți specialiști și funcționari publici din familia ocupațională justiție și să dispuneți înlăturarea acestei discriminări;

- obligarea pârâților la recunoașterea vechimii în specialitatea funcției și la stabilirea și recalcularea salariilor lunare în conformitate cu prevederile art. 22 din Secțiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 și ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeași anexă și cu art. 6 lit. b) si lit. c) coroborat cu art. 39 din Legea nr. 153/2017, avându-se în vedere și vechimea în funcția de specialist, precum și la majorarea cu 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, în conformitate cu Anexa nr. VIII, capitolul I, nota x din Legea nr. 153/2017, prin:

a) recalcularea drepturilor salariale prin încadrarea în grilele de salarizare aferente salarizării procurorului cu grad de judecătorie avându-se în vedere și vechimea în specialitate, întocmai ca pentru specialiștii IT și specialiștii din cadrul DNA, prin încadrarea în grila aferentă procurorului cu grad de judecătorie cu vechimea în funcție corespunzătoare vechimii în specialitate, începând cu data îndeplinirii condițiilor de vechime în specialitate aferente fiecărei tranșe de vechime și în continuare;

b) recalcularea drepturilor salariale prin majorarea salariului nostru de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, întocmai ca pentru ceilalți funcționari publici din structurile PICCJ, începând cu data sistării acesteia și pentru viitor, urmând ca salariul astfel recalculat potrivit lit. a) și b) de mai sus, să se calculeze sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase care li se acordă și în prezent;

- obligarea pârâților la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate și să se dispună plata despăgubirilor constând în diferențele salariale rezultate, până la zi, precum și pentru viitor;

- obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare despăgubirilor pentru prejudiciul produs, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv încasate și la plata acestor diferențe, până la zi și în continuare;

- obligarea pârâților la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;

Prin sentința civilă nr. 661/2023, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări socilae și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că acțiunea cu care a fost investită instanța nu este o acțiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. De altfel, reclamanții au chemat în judecată pârâții în calitate de ordonatori de credite și nu au extins cadru procesual pasiv și față de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanțe unde aceștia își desfășoară activitatea.

Tribunalul Teleorman a avut în vedere dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 9/2017, din considerentele acestei decizii rezultând că în situațiile prevăzute de anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaționale există și prevederi speciale pentru personalul salarizat în baza acestor anexe, iar în cazul familiei ocupaționale de funcții bugetare "justiție", "legea instituie o procedură specială în fața ordonatorului de credite, urmată de o procedură specială în contencios administrativ".

Prin sentința civilă nr. 502 din data de 25 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, reclamanții au calitatea de specialiști și nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aspect ce rezultă din capetele de cerere formulate, unde se menționează neechivoc faptul că se solicită constatarea stării de discriminare și, pe cale de consecință, recunoașterea vechimii în specialitatea funcției, stabilirea și recalcularea salariilor lunare, emiterea de ordine în acest sens și plata de despăgubiri, fără ca reclamanții să formuleze plângere împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Împrejurarea că se solicită și obligarea la emiterea de ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale conform recalculării solicitate nu atrage competența specială a Curții de Apel București, din moment ce competența acestei instanțe este stabilită în mod excepțional și nu poate fi extinsă prin analogie și la alte cauze. De altfel, se observă că art. 7 prevede inclusiv o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării Curții de Apel București, iar acțiunea vizată de competența exclusivă trebuie să aibă ca obiect hotărârea care soluționează contestația.

Aceste aspecte reies și din considerentele Deciziei nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat că procedura instituită prin art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 este situația specială, în care legea prevede o procedură specială în fața ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce succedă:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența îl constituie chestiunea competenței materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reține că reclamanții, încadrați în parchete pe posturi de specialiști, au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea vechimii în specialitate, recalcularea drepturilor salariale prin încadrarea în grilele de salarizare aferente salarizării procurorului cu grad de judecătorie, recalcularea drepturilor salariale prin majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, întocmai ca pentru ceilalți funcționari publici din structurile PICCJ, precum și obligarea pârâților la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate și să se dispună plata despăgubirilor constând în diferențele salariale rezultate, până la zi, precum și pentru viitor.

În susținerea acestui petit, reclamanții au arătat că sunt salarizați în baza ordinelor emise de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că salarizarea se realizează în prezent cu încălcarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv prevederile art. 22 din Secțiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 și ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeași anexă și cu art. 6 lit. b) si lit. c) coroborat cu art. 39 din Legea nr. 153/2017 și Anexa nr. VIII, capitolul I, nota x din aceeași lege.

Pe cale de consecință, obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâților la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate, și să se dispună plata despăgubirilor constând în diferențele salariale rezultate, până la zi și pentru viitor.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluționarea contestațiilor salariale. Or astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenței instanțelor de contencios administrativ și sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.

În cauză, reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Așadar, litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (24) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social coroborat cu art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii și art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din același act normativ:

"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În consecință, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamanți se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Față de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., D., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.