ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1068/2021

HOTĂRÂRE

21.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1068/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, solicitând instanței să dispună recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamanților, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 de RON începând cu 08.08.2016; obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul la care sunt îndreptăți și venitul efectiv plătit reclamanților până la încetarea activității acestora, actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 1693 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea hotărârii, reținând că litigiul are ca obiect un conflict individual de muncă, așa cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 și având în vedere prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 269 alin. (2) și (3) Codul muncii, Tribunalul Dâmbovița a apreciat nu este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că niciunul dintre reclamanți nu domiciliază în circumcripția acestei instanțe.

De asemenea, a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 127 din C. proc. civ., deoarece niciunul dintre reclamanți nu îndeplinește în prezent funcția de judecător.

Așa fiind, în lipsa unei opțiuni a reclamanților, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București, selectat în ordine alfabetică dintre instanțele competente în funcție de domiciliul reclamanților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Tribunalul București a reținut, în esență, că reclamanții au optat în condițiile legii pentru o instanță competentă de pe raza curților de apel învecinate respectiv Tribunalul Dâmbovița, drept consfințit prin dispozițiile art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (2)

C. proc. civ., incidente în cauză.

Chiar dacă la data sesizării instanței de judecată reclamanții au fost eliberați din funcție, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată vizează perioada în care aceștia se aflau în activitate, iar cauza lor urma să fie judecată în apel de colegii lor aflați în activitate, încălcându-se astfel principiul imparțialității justiției reglemetat de art. 124 alin. (2) C. proc. civ. și implicit dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, motiv pentru care reclamanții au procedat corect sesizând în baza legii Tribunalul Dâmbovița.

Pe de altă parte, a mai reținut Tribunalul București, calitatea de pârâtă în cauză a Curții de Apel București, care urmează să judece apelul împotriva sentinței pronunțată în fond de către Tribunalul București, face aplicabilă pe deplin ipoteza dispozițiilor art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.

S-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din legea 62/2011 și 268-269 Codul Muncii, date fiind dispozițiile speciale derogatorii cuprinse în art. 127 alin 1 și 21 C. proc. civ. prin raportare la calitatea reclamanților și a pârâtei Curtea de Apel București.

Așa fiind, prin sentința nr. 918 din 10 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamanților, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 de RON începând cu 08.08.2016; obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul la care sunt îndreptăți și venitul efectiv plătit reclamanților până la încetarea activității acestora, actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin urmare, reclamanții au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel București.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Având în vedere că art. 127 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât și instanța de judecată, calitatea de parte în proces a Curții de Apel București determină incidența acestor dispoziții legale, care reglementează competența teritorială facultativă, fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanții și-au încetat activitatea prin pensionare.

Prin urmare, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița (instanța inițial învestită), este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel București, pârâtă în cauză, în circumscripția căreia se află Tribunalul București, instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Așa fiind, sesizarea Tribunalului Dâmbovița s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., întrucât reclamanții și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.