ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2111/2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă - Complet Litigii de Muncă și Asigurări Sociale la 23 aprilie 2023 sub nr. x/120/2023, reclamanta A, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a solicitat obligarea acestora la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei pentru perioada 1 aprilie 2020-30 decembrie 2021, precum și la plata diferenței dintre venitul la care era îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, până la data plății efective pentru perioada 1 aprilie 2020-30 decembrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 13 septembrie 2023, Tribunalul Dâmbovița – Complet Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A, în favoarea Tribunalului Bacău, reținând că această instanță este competentă în raport cu domiciliul reclamantei, în cauză nefiind incidente în stabilirea competenței dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 16 octombrie 2023, sub același nr. de dosar.

Tribunalul Bacău – Secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 648/2024 din 9 octombrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect calcul drepturi salariale, formulată de către reclamanta A, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând că, competența teritorială de soluționare a cauzei revine acestui tribunal, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul București, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bacău – Secția I Civilă și Tribunalul Dâmbovița – Complet Litigii de Muncă și Asigurări Sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 23 octombrie 2024, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanta A, Înalta Curte constată că față de obiectul cererii de chemare în judecată - obligarea angajatorilor la plata către reclamantă, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, a unor drepturi salariale - competența materială aparține tribunalului, respectiv secției, care soluționează litigii de muncă.

În acest context, se reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) și 2 ind. 1 C. proc. civ., referitoare la competența facultativă, trebuie interpretate în sensul că, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau împotriva unei astfel de instanțe, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel, pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial, trebuie avută în vedere calitatea reclamantei, respectiv, aceea de judecător la Tribunalul București, aceasta fiind instanța unde își desfășoară activitatea.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ. raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, rezultă că reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, iar în cazul de față, Tribunalul Dâmbovița este competent din punct de vedere teritorial, fiind prima opțiune a reclamantei, conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Complet Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Complet Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.