ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2024

HOTĂRÂRE

16.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Tribunalul București recunoașterea stării de discriminare, pentru perioada august 2018- la zi și în continuare prin raportare la specialiștii IT, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor salariale, actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, cu dobânzi legale penalizatoare.

Reclamantele și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 567/2004, ale Legii nr. 153/2017 etc., solicitând administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citate, pârâtele au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) indice1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5702 din 18 octombrie 2023, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut, în esență, următoarele:

Din termenii art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, ca regulă generală, competența teritorială este exclusivă, și, în aceste condiții, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză ar fi Tribunalul București, de vreme ce domiciliul reclamantelor este situat în București.

Însă, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., astfel încât, raportat la art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparțineTribunalului Dâmbovița.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 377 din 6 martie 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, a constatat existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reținut că, la data înregistrării cererii prezente la Tribunalul București, respectiv la data de 06.06.2023, reclamantele erau eliberate din funcțiile de grefier deținute în cadrul Curții de Apel București și Judecătoriei Sectorului 2 București.

Astfel, Tribunalul Dâmbovița a invocat excepția de necompetență teritorială în baza dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)/1 din C. proc. civ. raportat la art. 116 C. proc. civ.

În drept, s-au reținut prevederile art. 269 alin. (1) și (2), art. 275 din Codul muncii, dar și prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2)/1 C. proc. civ. ce instituie un caz de competență teritorială alternativă, în considerarea calității de pârâtă a instanței de judecată competente cu judecarea litigiului cu care a fost investită.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)/1 din C. proc. civ., derogatorii de la norma precitată din Codul muncii, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, " dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz."

Instanța reține că folosirea verbului "poate" conduce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, devenind incidentă norma prevăzută de art. 116 C. proc. civ.

Se reține că legiuitorul a reglementat beneficiul prevăzut de art. 127 alin. (1) și alin. (3) Cod de procedură în considerarea calității de grefier deținute, ceea ce în speță nu este cazul, reclamantele fiind eliberate din această funcție la data cererii.

În cauză, reclamantele uzând de dreptul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2/1) C. proc. civ., au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul București, care are și calitatea de pârâtă în cauză.

Așa fiind, s-a apreciat că reclamantele și-au manifestat opțiunea în alegerea instanței competente în condițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2/1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată, care nu mai poate fi discutată.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamantele A. și B., care, la data sesizării primei instanțe, erau eliberate din funcțiile de grefier deținute în cadrul Curții de Apel București și Judecătoriei Sectorului 2 București, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cu toate acestea, se constată că, alături de alți pârâți în cauză, și Tribunalul București are respectiva calitate, fiind una dintre instanțele de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reține că sunt incidente, raportat la data introducerii acțiunii, dispozițiile art. 127 alin. (2) coroborate cu dispozițiile alin. (2) indice 1 C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului București, rezultă că reclamantele aveau posibilitatea, iar nu obligația, de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamantele au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul București în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

C. proc. civ., care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ. Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamantelor să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opțiunii.

În aceste condiții, cum reclamantele au ales să sesizeze Tribunalul București, opțiune care, odată exercitată, nu mai putea fi cenzurată, competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale."