ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Litigii de muncă reclamanții au solicitat obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare prin aplicarea VRS de 605,225 RON, emiterea ordinelor de salarizare și plata diferenței drepturilor cuvenite.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2490/23.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă a fost declinată competența materială în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

In motivarea soluției, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, care prevăd competența exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 59 din data de 19.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamanți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii, iar Tribunalul Dâmbovița era competent a judeca acțiunea în obligarea pârâților la emiterea actelor de salarizare, nefiind aplicabilă norma specială a art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât în caz contrar, s-ar adăuga pe cale judiciară la o normă legală specială de competență.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanților, procurori în cadrul Parchetelor din circumscripția Parchetului de pe lângă Tribunalul București și Ilfov la recalcularea indemnizației de încadrare și a celolalte drepturi salariale aferente prin aplicarea unei valori de referință sectorială în cuantum de 605.225 RON și obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare aferente.

Potrivit statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Acest raport juridic are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii".

Potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "(...) Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea -cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale procurorilor (...) se stabilesc, (...), de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (...), cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."

Potrivit art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, (3) Bugetul pentru parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din normele legale citate, rezultă că salariul procurorilor este stabilit prin act al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, act calificat de lege ca fiind act administrativ.

Totodată, se constată că acțiunea nu privește o situație de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază și comun personalului din "Justiție") instanțele având de dat relevanță deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 care pun în discuție efectele juridice ale unor hotărâri pronunțate în materia salarizării personalului din aceeași familie ocupațională.

Prin urmare, Înalta Curte reține că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a Ministerului Justiției și Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a emitere acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenții intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, faptul că pretențiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

Deși competentă aparține instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, legiuitorul prevăzând competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Așa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanțelor-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.