ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 209/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 06.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București, au solicitat reîncadrarea și recalcularea salariului de încadrare brut lunar și a celorlalte drepturi salariale începând cu 01.08.2016 și în continuare, pentru fiecare reclamant în parte, corespunzător perioadei de activitate în cadrul Judecătoriei Buftea pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 Iei (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016); obligarea pârâților la plata diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea salariului cuvenit potrivit pct. l, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de ia data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă

Prin sentința nr. 775 din 31 martie 2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că cererile principale vizează contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale stabilite anterior, întrucât emiterea unor noi decizii de salarizare se realizează în cazul în care se constată de către instanța competentă nelegalitatea stabilirii indemnizației de încadrare, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cum reclamanții sunt nemulțumiți de modul de stabilire a indemnizației de încadrare prin decizia președintelui Curții de Apel București, în speța de față sunt incidente dispozițiile legale invocate mai sus, care atrag competența exclusivă a Curții de Apel București în soluționarea cauzei.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1550 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că obiectul acțiunii este reprezentat de o cerere din cadrul jurisdicției muncii, de obligare a pârâților la plata unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, astfel că, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 dar și art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003, cauza este de competența tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl constituie solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la reîncadrarea lor și recalcularea salariului de bază și a celorlalte drepturi aferente, pe care reclamanții se consideră îndreptățiți să le primească.

Înalta Curte constată că reclamanții nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere că solicitarea privește un drept de natură salarială, întrucât derivă dintr-un raport de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Buftea, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Conform art. 208 din Legea nr. 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

În concluzie, având în vedere principiul disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii, se constată că prezenta acțiune este de drept comun, având ca obiect plata unor drepturi salariale și deci competența de soluționare în primă instanță revine secției specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., A. și B. și pe pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul Ilfov și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalul Dâmbovița, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., A. și B. și pe pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul Ilfov și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.