ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6017/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2023 pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Făgăraș au chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Brașov, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele reclamanților, prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul.

2.1. Prin sentința civilă nr. 366 din 23.05.2023, Tribunalul Dâmbovița, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, care prevăd competența exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1570 din 13.10.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că, reclamanții au dedus judecății un act administrativ asimilat, respectiv refuzul pârâtei de a acorda drepturile salariale în modalitatea pretinsă, iar nu o plângere împotriva unei hotărâri prin care ar fi fost soluționată contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și nici nu au parcurs procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

În raport de astfel de aspecte, curtea de apel a opinat că dispozițiile speciale ale art. 7 din Cap. VIII Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, instanța competentă urmând a fi identificată în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Aplicând criteriul rangului autorității al cărei pretins refuz nejustificat a fost invocat de reclamanți și reținând că, în fapt, Curtea de Apel Brașov este asimilată unei autorități publice locale, Curtea de Apel București a concluzionat în sensul că instanța competentă din punct de vedere material să judece litigiul pendinte este tribunalul.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succedă:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal) îl constituie chestiunea competenței materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reține că reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Făgăraș, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Brașov la emiterea deciziilor prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare.

În susținerea acestui petit, reclamanții au precizat că, prin notificarea adresată angajatorului în data de 6.02.2023, au solicitat emiterea unor noi decizii de salarizare, însă prin adresa nr. x din data de 08.02.2023, angajatorul a comunicat refuzul său de a le emite, invocând dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pe cale de consecință, obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanților privind constatarea unui refuz pretins nejustificat al pârâtei Curtea de Apel Brașov de a emite decizii de salarizare în sensul celor solicitate de reclamanți și de obligare a pârâtei la emiterea unor astfel de decizii.

Deși acest obiect vizează, în esență, pretenții ce intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul antereferitelor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluționarea contestațiilor salariale. Or astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenței instanțelor de contencios administrativ și sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului vizat de Anexa V a Legii nr. 153/2017.

De asemenea, se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea Curții de Apel Brașov la emiterea unor noi decizii de salarizare, iar un astfel de angajator este asimilat unei autorități publice locale.

Așa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, regulile de determinare a instanței competente sunt, din punct de vedere material, cele reglementate de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului rangului autorității vizate de capătul principal al cererii, iar, din punct de vedere teritorial, cele reglementate de alin. (3) al aceluiași text normativ.

Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea Curții de Apel Brașov de pârâtă în litigiul pendinte, precum și faptul că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Făgăraș, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (2) indice 1 și alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanță pârâtă sau cea la care își desfășoară activitatea reclamanții. Dintre circumscripțiile învecinate, reclamanții au optat prin cererea de chemare în judecată, conform art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborate cu alin. (2) indice 1 și alin. (3) ale aceluiași text normativ, pentru Tribunalului Dâmbovița.

În concluzie, în raport de aspectele învederate în paragrafele anterioare, se reține că, din punct de vedere material, prin aplicarea principiului rangului autorității reglementat de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aparține tribunalului competența de soluționare a prezentei cauze (dată fiind asimilarea Curții de Apel Brașov unei autorități de rang local), iar din punct de vedere teritorial, urmare opțiunii exprimate de reclamanți, Tribunalului Dâmbovița.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.