ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1276/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2023 la data de 10.04.2023 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Bălcești au chemat în judecară pârâta Curtea de Apel Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele reclamanților, prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul.

2.1 Prin sentința nr. 533/03.10.2023 pronunțată în dosarul cu nr. x/2023 Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată aflată spre soluționare reprezintă o plângere formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești pentru obligarea acesteia la emiterea unor decizii de salarizare prin care aceștia să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Tribunalul a mai arătat că, din punct de vedere al competenței materiale, reclamanții, care fac parte din categoria personalului salarizat potrivit art. 1 Cap. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, respectiv din cadrul personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești, în măsura în care erau nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale ar fi trebuit, potrivit art. 7 din lege, să se adreseze Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, și nu unui tribunal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 88 din data de 23.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Bălcești, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflict negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a IX-a și Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a înaintat cauza în vederea soluționării regulatorului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că în cauză se contestă un act administrativ asimilat, mai exact afirmatul refuz nejustificat al pârâtei Curtea de Apel Pitești de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale ale reclamanților conform hotărârilor judecătorești obținute de reclamanți, neexistând formulată o plângere conform art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, reclamanții au solicitat în temeiul art. 1, art. 8, art. 18 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 sancționarea refuzului angajatorului de a emite o decizie prin care să se recunoască drepturile salariale și sporurile aferente ale acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 tei, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Se constată că acțiunea nu privește o situație de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, care prevăd o limită a cuantumului salariului la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fiind un element al salarizării de bază și comun personalului din "Justiție") instanțele având de dat relevanță efectelor juridice ale unor hotărâri pronunțate în materia salarizării personalului din familia ocupațională.

Prin urmare, Înalta Curte are în vedere că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a pârâtei Curtea de Apel Pitești de a emite acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenții intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, acesta fiind și temeiul de drept invocat de către reclamanți, respectiv dispozițiile art. 1, art. 8, art. 18 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Deși competentă aparține instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, legiuitorul prevăzând competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale personalului salarizat potrivit CapitoluluiVIII, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Așa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorități publice locale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2

1

) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.