ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 509/2022

HOTĂRÂRE

02.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 509/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 29.03.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordine de salarizare prin care indemnizațiile de încadrare lunare ale reclamanților să fie calculate cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 și în continuare, așa cum au fost recunoscute drepturile reclamanților prin sentința civilă nr. 128/12.02.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința nr. 3453/29.06.2021, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și faptul că ordinul, a cărui emitere se solicită în speță de la o autoritate publică centrală, este un act administrativ cu caracter individual, litigiul fiind deci unul de contencios administrativ, căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 266 din Codul muncii, ce reglementează obiectul jurisdicției muncii.

La Curtea de Apel Pitești dosarul a fost înregistrat la data de 10.09.2021.

La termenul de judecată din data de 04.10.2021, Curtea de Apel Pitești a dispus disjungerea cererii formulate de dl B. de cererea formulată de dna A. și formarea unui dosar distinct, având nr. 1356/46/2021, dat fiind că drepturile reclamanților nu sunt comune, nu au aceeași cauză și nici nu sunt în strânsă legătură între ele, așa cum prevede art. 59 C. proc. civ.

În cauza de față, al cărei obiect îl constituie pretențiile dlui B., Curtea de Apel Pitești a invocat excepția necompetenței materiale și a constatat că aceasta se confirmă, litigiul fiind de competența instanței specializate în materia litigiilor de muncă.

Prin sentința nr. 176/F-CONT din 4 octombrie 2021, pronunțată în dosar nr. x/2021 a fost declinată competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamantul B. în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În acest sens, instanța a avut în vedere că reclamantul este judecător în cadrul Tribunalului Argeș și că acestui raport de muncă îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Din dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea -cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a reținut instanța, rezultă că salariul judecătorilor este stabilit prin act al ministrului justiției, act calificat de lege ca fiind act administrativ.

Astfel, art. 7 cap. VIII, Anexa V din Legea - cadru nr. 153/2017 prevede că "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, (…), după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.". Textul citat conține o reglementare specială relativă la maniera de contestare a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în sensul că respectivul act poate fi contestat la organele de conducere ale Ministerului Justiției, iar hotărârea adoptată de acestea ca răspuns la contestație poate fi suspusă cenzurii judiciare a instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

În speță, însă, a reținut instanța, obiectul litigiului nu îl constituie legalitatea actului administrativ emis în procedura sus descrisă, ci emiterea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale. Însă, unor astfel de pretenții nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a considera că intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, ci dispozițiile de drept comun din dreptul muncii, în absența unor norme speciale care să trimită la dispozițiile de drept administrativ.

Cum pretențiile reclamantului sunt legate de raportul juridic de muncă, în care parte obligată relativ la stabilirea salariului este ministrul justiției, rezultă că respectivele pretenții pot fi examinate de instanța de dreptul muncii, în lipsa unei norme speciale care să permită învestirea instanței de contencios administrativ. Faptul că pretențiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale ca fiind un act administrativ. Din aceeași perspectivă, inacțiunea pârâtului nu se circumscrie nici actului administrativ asimilat, prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pârâtul, de altfel, neacționând în raportul juridic legat cu reclamantul în calitate de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, anume de "organ de stat (…) care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".

În aplicarea dispozițiilor art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 269 din aceiași lege, pentru judecarea litigiului de față, competența materială revine instanței de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Argeș, în circumscripția căreia reclamantul, dl B., are domiciliul, iar nu instanței de contencios administrativ determinată în funcție de rangul autorității publice pârâte.

Însă, având în vedere că dl B. este judecător în cadrul Tribunalului Argeș și își desfășoară efectiv activitatea la respectiva instanță, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea dată acestora prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 7/16.05.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, astfel încât competența materială de soluționare a cauzei va fi declinată în favoarea Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 38 din 11 ianuarie 2022, s-a admis excepția de necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a fost suspendată, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că, în prezentul demers judiciar, reclamantul B., a solicitat obligarea Ministerului Justiției să procedeze la emiterea ordinului de salarizare, în consens cu sentința civilă nr. 128 din 12.02.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin includerea, în cadrul indemnizației de încadrare lunare, a coeficientului de multiplicare 19.00, începând cu data de 22.11.2016 și în continuare.

Având în vedere pretențiile revendicate în cauză și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost disjunsă, reclamantul B., a solicitat obligarea Ministerului Justiției să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordinul de salarizare prin care indemnizația de încadrare lunară să fie calculată cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 și în continuare, în consens cu sentința civilă nr. 128 din 12.02.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Așadar, obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului Ministrul Justiției la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv a ordinului privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza căruis să se procedeze la achitarea acestor drepturi.

Prezentul litigiul nu se circumscrie jurisdicției muncii, obiectul cauzei nefiind acordarea de drepturi salariale, ci obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin prin care să dispună recalcularea indemnizației de încadrare, prin acest ordin putându-se stabili drepturile salariale cuvenite, drepturi ce urmează a fi plătite de către angajator.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și prevederile art. 8 alin. (1) din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Prin raportare la aceste dispoziții legale, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).

Or, în cauza de față, reclamantul solicită emiterea unui act administrativ tipic (ordinul ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale). În aceste condiții, litigiul de față are natura unuia de contencios administrativ, instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, litigiul nefiind unul de muncă.

Așa fiind, în raport de aceste dispoziții legale și de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.