ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 12 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași – secția Civilă la 16.01.2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtul Tribunalul Călărași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la acordarea către reclamanți a indemnizației de instalare în temeiul dispozițiilor art. 23 din H.G. nr. 281/1993.
La termenul din 01.10.2020, Tribunalul Călărași – secția Civilă a disjuns judecata cauzei privind pe reclamanta B.; ca atare, s-a format dosarul nr. x/2020, iar prin sentința civilă nr. 440/01.10.2020, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș.
Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și ale art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, a apreciat că prevederile Codului muncii reprezintă norme derogatorii care vizează raporturile juridice dintre angajat și angajator, iar cele prevăzute de legea sus-menționată, activitatea organizațiilor sindicale, a celor patronale, negocierile colective de muncă etc.
Cum, în cauză, obiectul procesului este un litigiu de muncă dintre angajat și angajator, iar domiciliul reclamantei este în județul Argeș, a stabilit că Tribunalul Argeș este competent să soluționeze cauza.
Dosarul a fost înregistrat la 16.02.2021 pe rolul Tribunalului Argeș – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin sentința civilă nr. 3910/30.06.2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că normele Codului muncii cuprind dispoziții cu caracter general și că norma specială, Legea nr. 62/2011, instituie o competență alternativă în favoarea instanței în a cărei rază domiciliază reclamanta sau a instanței în circumscripția căreia își are locul de muncă.
Constatând că locul de muncă al reclamantei este în municipiul Călărași, iar aceasta a optat să învestească instanța din raza acestuia, a apreciat că Tribunalul Călărași nu mai putea pune în discuție competența sa.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:
În cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente în soluționarea pricinii.
Între părți s-a declanșat un conflict de muncă.
Normele legale evocate de instanțele aflate în conflict partajează competența de soluționare a unor asemenea litigii între tribunalele de la domiciliul reclamantei și cele în circumscripția cărora aceasta își are locul de muncă; potrivit datelor de la dosar, aceasta ar reveni fie Tribunalului Argeș (în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamanta), fie Tribunalului Călărași (în a cărui rază teritorială aceasta își are locul de muncă).
Reclamanta are calitatea de grefier la Judecătoria Călărași și s-a adresat Tribunalului Călărași – secția Civilă, împrejurare ce impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.
Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".
Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Întrucât cauza dedusă judecății nu este de competența judecătoriei la care reclamanta își desfășoară activitatea și nici nu există o instanță inferioară acesteia, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile legale examinate mai sus.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2
1
), aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
În speță, Tribunalul Călărași are calitatea de pârât, împrejurare care atrage incidența art. 127 alin. (2
1
) C. proc. civ., însă utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.
Reclamanta nu a înțeles însă să se îndrepte în fața unei asemenea instanțe, ci a învestit cu soluționarea litigiului chiar Tribunalul Călărași.
Astfel, instanța supremă constată că reclamanta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială a Tribunalului Călărași în soluționarea cererii de chemare în judecată.
În acest condiții, față de considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.