ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 957/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu 8 ianuarie 2018 și până la încetarea raporturilor de muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii.

Pârâta a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj.

Prin încheierea din 24 iunie 2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cererea formulată de reclamantul A., fiind format dosarul nr. x/2021, pe rolul aceluiași tribunal.

Prin sentința civilă nr. 1842/2021 din 24 iunie 2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut că reclamantul are domiciliul în județul Bacău și că acesta a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că raporturile sale de muncă cu societatea pârâtă au încetat.

În acest context, a apreciat că instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul reclamantului, conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în aplicarea cărora a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 142/2022 din 25 februarie 2022, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța sesizată ulterior a apreciat că excepția necompetenței teritoriale este de ordine privată și că aceasta nu a fost invocată prin întâmpinare, astfel cum impune art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ci prin notele scrise depuse înainte de primul termen de judecată.

A mai reținut că este incident cazul de coparticipare procesuală activă prevăzut de art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., astfel încât prima instanță sesizată era competentă să soluționeze inclusiv cererea reclamantului care nu avea domiciliul în circumscripția sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Cluj și Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza. Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea disjunsă are ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a unor drepturilor salariale, începând cu 8 ianuarie 2018 și până la încetarea raportului de muncă, fiind astfel dedus judecății un conflict individual de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Analiza acestui text de lege relevă că, în materia conflictelor de muncă, competența revine fie tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul are domiciliul, fie tribunalului în circumscripția căruia acesta are locul de muncă.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că deși domiciliul reclamantului se află în județul Bacău, sediul angajatorului său chemat în judecată se află în Cluj-Napoca.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanței competente nu poate fi exclus în baza aserțiunii în sensul că a încetat raportul de muncă dedus judecății, întrucât drepturile salariale sunt solicitate pârâtului, în calitate de angajator al reclamantului.

În plus, existența/inexistența raportului de muncă generator al drepturilor salariale pretinse de reclamant reprezintă o chestiune de fond ce nu poate fi tranșată în cadrul unui conflict de competență.

Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ. care prevede că existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În consecință, dat fiind că art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competență teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanței deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiții, introducerea acțiunii pe rolul instanței în circumscripția căreia se află locul de muncă al reclamantului impune concluzia că Tribunalului Cluj îi revine competența de soluționare a conflictului de muncă.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.