ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 22 iunie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Ilfov și înregistrată sub nr. x/2019 la data de 29.10.2019 reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Ilfov să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 3.704,8 RON cu titlu de salariu și 3.035,3433 euro cu titlu de indemnizație, suma actualizată cu indicele inflației de la data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor anterior indicate începând cu data de 27.08.2019, data încetării raportului de muncă; obligarea pârâtei la plata sporului de noapte pentru activitatea prestată de reclamant; obligarea pârâtei la plata sporului pentru munca prestată în zilele de weekend și de sărbătoare legală, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză, în temeiul art. 453 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1425/25.06.2020 Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă cauza a fost înregistrată sub același număr la data de 31.07.2020.
Prin sentința civilă nr. 334/21.05.2021 Tribunalul Bacău a declinat competența în favoarea Tribunalului București întrucât reclamantul are viză de reședință în București începând cu data de 30.01.2020, opinând în sensul că urmează a fi stabilită competența în funcție de locuința de fapt avută de reclamant la data sesizării instanței, 31.10.2019.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 02.03.2022.
Prin sentința civilă nr. 2861 din 21 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței; a declinat competența de solutionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. cu sediul în Pantelimon, Județ Ilfov în favoarea Tribunalului Bacău; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintează dosarul Înaltei Curțe de Casație și Justiție.
În fundamentarea acestei sentințe s-au reținut următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă - tribunalul a reținut că devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.
Raportat la împrejurarea că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 29.10.2019, domiciliul reclamantului se regăsește în circumscripția Tribunalului Bacău, iar acesta nu a făcut dovada că ar avea o reședință în București la acea dată, Tribunalul București a reținut că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, fiind absolut irelevante eventuale modificări ale domiciliul reclamantului ulterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Mai mult, Tribunalul Bacău a invocat excepția necompetenței sale teritoriale cu încălcarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la al doilea termen de judecată, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită și la primul termen de judecată. Pe cale de consecință, Tribunalul Bacău a devenit competent prin neinvocarea necompetenței teritoriale de ordine publică la primul termen de judecată.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În speță, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii introductive este reprezentat de cererea adresată Tribunalului Ilfov, la data de 29.10.2019, prin care reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Ilfov să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 3.704,8 RON cu titlu de salariu și 3.035,3433 euro cu titlu de indemnizație, suma actualizată cu indicele inflației de la data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor anterior indicate începând cu data de 27.08.2019, data încetării raportului de muncă; obligarea pârâtei la plata sporului de noapte pentru activitatea prestată de reclamant; obligarea pârâtei la plata sporului pentru munca prestată în zilele de weekend și de sărbătoare legală,
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.
Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stipulează că:
"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
Conform art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".
Este de subliniat că prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (ori de la domiciliul sau reședința sa, ori de la locul de muncă).
Așadar, din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, rezultă că în materia conflictelor de muncă determinant este domiciliul, reședința sau sediul reclamantului.
Față de cele anterior expuse, văzând și art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, la determinarea instanței competente este necesar a se avea în vedere domiciliul sau reședința reclamantului la data sesizării instanței.
Așa fiind, raportat la împrejurarea că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 29.10.2019, domiciliul reclamantului se regăsește în circumscripția Tribunalului Bacău, iar acesta nu a făcut dovada că ar fi avut o reședință în București la acea dată, fiind irelevante eventualele modificări ale domiciliul reclamantului ulterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată, Înata Curte constată că Tribunalul Bacău este instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii deduse judecății.
Totodată, trebuie menționat că, în speță, reclamantul, exercitându-și dreptul de opțiune între instanțele deopotrivă competente teritorial, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la domiciliul său (Tribunalul Bacău).
Ulterior însă exercitării dreptului de opțiune, competența rămâne stabilită în favoarea instanțe deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanței nu mai poate fi pus în discuție, iar partea nu mai poate reveni asupra opțiunii alese.
În considerarea celor ce preced, reținând că la data introducerii acțiunii reclamantul avea domiciliul în Bacău, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2022.