ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 407/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului muncii.

La primul termen de judecată din 27.09.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 1977 din 27 septembrie 2022 Tribunalul Prahova – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța întâi învestită a reținut că, de principiu, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, competența teritorială este alternativă, oferindu-se posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, cea de la locul unde își are domiciliul ori cea de la locul de muncă.

S-a arătat că reclamantul a fost angajatul pârâtei, conform contractului individual de muncă nr. x/26.08.2021, contract care a încetat la data de 03.06.2022, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, sens în care a fost emisă decizia nr. 2061 din data de 03.06.2022.

Având în vedere că reclamantul nu se mai află în raporturi de muncă cu pârâta, criteriul sediului locului de muncă, drept element de determinare a competenței teritoriale, nu mai poate fi avut în vedere, în cazul concret dedus judecății competența nemaifiind una alternativă.

S-a concluzionat astfel că singura instanța competentă teritorial să soluționeze pricina este cea de la domiciliul reclamantului, domiciliu aflat în circumscripția Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 31 din 11 ianuarie 2023 Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social stabilesc o competență alternativă de soluționare a conflictelor de muncă, fiind deopotrivă competente atât instanța de la domiciliul reclamantului, cât și cea de la locul său de muncă, aceste dispoziții aplicându-se chiar și în cazul încetării raporturilor de muncă.

S-a arătat că, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între părți, sediul angajatorului este situat în localitatea Teleaga, județul Prahova iar activitatea s-a desfăsurat la sediul angajatorului.

S-a apreciat faptul că Tribunalul Prahova este competent și sub aspectul criteriului privind reședința reclamantului întrucât, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta a menționat expres faptul că, la momentul formulării cererii, locuiește în comuna Păulești, sat Găgeni, str. x, jud. Prahova.

Totodată, s-a arătat că, în caz de competență alternativă, reclamantul este în drept să aleagă instanța însă, ca urmare a sesizării uneia dintre instanțele competente conform legii, nu se mai poate reveni asupra acestui aspect.

Prin urmare, împrejurarea că reclamantul a menționat la termenul din data de 11.01.2023 faptul că dorește ca cererea sa să fie soluționată de Tribunalul Cluj nu prezintă relevanță în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei deja stabilită.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Prahova – secția I Civilă și Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Prahova – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în cauză conflictul privește competența teritorială de soluționare a litigiului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale derivate din contractul individual de muncă nr. x/26.08.2021, încetat anterior sesizării instanței, la data de 03.06.2022, prin acordul părților.

Astfel, potrivit mențiunilor din cererea introductivă, la momentul formulării acesteia, domiciliul legal al reclamantului era în județul Cluj, în timp ce locuința efectivă o avea în județul Prahova.

Referitor la natura cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat și indiferent de cauza încetării.

Cu titlu de reglementare generală, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social – în vigoare la data nașterii raportului de muncă – reglementează o excepție de la această regulă, în sensul că: "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În cauză, având în vedere calitatea de personă fizică a reclamantului, obiectul cererii de chemare în judecată și data formulării acțiunii, 15.06.2022, sunt incidente prevederile derogatorii ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Aceste prevederi instituie o competență alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței îi poate asigura accesul facil la justiție.

Totodată, deși prevăd o competență alternativă, normele art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă al reclamantului cu pârâta era deja încetat, nu este de natură sa afecteze dreptul său de opțiune conferit de lege, competența rămânând una alternativă.

Ca dovadă, chiar și în situația în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetarii raporturilor de muncă și maniera de încetare a acestora, reclamanților le este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanțele deopotrivă competente potrivit legii.

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive și înscrisurile aflate la dosar, activitatea reclamantului s-a desfășurat la sediul angajatorului, în județul Prahova iar, în ceea ce privește domiciliul reclamantului, acesta a arătat că are domiciliul legal în municipiul Turda, str. x bis, județul Cluj dar că locuiește efectiv pe raza județului Prahova, în comuna Păulești, sat Găgeni, str. x.

Prin urmare, la data formulării cererii, atât Tribunalul Prahova – secția I Civilă cât și Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale erau deopotrivă competente să soluționeze cauza, reclamantul având alegerea între acestea două.

Având în vedere că opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanței de judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul a decis să se adreseze Tribunalului Prahova – secția I Civilă, învestind în mod legal această instanță cu soluționarea cererii sale și fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova – secția I Civilă, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 februarie 2023.