ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 20.05.2022, sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.710 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare și masă suportate de către reclamantă, în calitate de angajator, în perioada de muncă 25.09.2021-14.10.2021 și în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Anexa nr. 2/24.09.2021 la contractul individual de muncă nr. x/24.09.2021, precum și obligarea la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând prejudiciu de imagine, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 254 alin. (1) din Codul Muncii, raportat la art. 1.350 din C. civ.

Prin cererea precizatoare formulată la 12.09.2022 reclamanta a învederat instanței faptul că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat, în niciun moment, obligarea părții adverse la plata sumei cu titlu de prejudiciu rezultat din raportul de muncă, ci cu titlu de pretenții (preț) decurgând dintr-un raport juridic de servicii și neonorat de către partea adversă.

În termenul de judecată din 05.10.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a rămas în pronunțare asupra excepției.

Prin sentința civilă nr. 6125 din 05.10.2022 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței mateteriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a reținut că litigiul pendinte nu are, prin raportare la pretențiile deduse judecății, în lumina cererii precizatoare, natura juridică a unui conflict individual de muncă, ce ar intra în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, conchizând că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei îi revine Judecătoriei Gherla, întrucât domiciliul pârâtului se află în raza județului Cluj.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, la 18.01.2023, sub numărul x/2023.

Prin înscrisul comunicat la 30.01.2023 reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Gherla, în susținerea căreia a arătat, în esență, că litigiul constituie un conflict de muncă întrucât vizează încetarea contractului individual de muncă anterior perioadei contractuale agreate de părți, urmată de refuzul angajatului de a suporta contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, apreciind, tototdată, în raport de prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța sesizată prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Gherla, prin sentința civilă nr. 211/2023 din 07 aprilie 2023, a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Gherla a reținut că litigiul dedus judecății s-a născut în legătură cu executarea și încetarea contractului individual de muncă nr. x/24.09.2021, astfel cum a fost completat prin Anexa nr. 2/24.09.2021, instanța fiind chemată să analizeze condițiile în care a încetat acest contract și dacă, în cauză, sunt întrunite cerințele prevăzute în Anexa nr. 2 la contract, pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă.

În urma aplicării în cauză a dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv cele ale a art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, a concluzionat că instanța competentă a soluționa cauza este tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul reclamantei, Tribunalul București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 30.06.2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Judecătoria Gherla - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Obiectul litigiului îl reprezintă cererea formulată de reclamantă, angajator, prin care solicită, în esență, obligarea pârâtului, fost angajat, la plata contravalorii serviciilor de cazare și masă suportate de aceasta pentru perioada în care pârâtul a desfășurat în beneficiul său activitate, în cadrul unui raport de muncă.

Așadar, din perspectiva naturii cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, situația de fapt calificată juridic vizând executarea și încetarea Contractului individual de muncă nr. x/24.09.2021, încheiat între reclamantă, în calitate de angajator, și pârât, în calitate de angajat. Simpla împrejurare că reclamanta solicită restituirea contravalorii unor servicii de care a beneficiat pârâtul, pe durata îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce i-au fost trasate de către angajator, nu schimbă natura juridică a raportului dintre părți și nici natura juridică a conflictului ivit ca fiind un conflict de muncă, de vreme ce respectivele servicii au fost prestate în cadrul raportului de muncă existent la acea vreme între părți și în considerarea calităților de angajator - angajat, în strictă legătură cu sarcinile de serviciu care i-au fost impuse de către reclamantă pârâtului.

Înalta Curte reține așadar că pretențiile deduse judecății se întemeiază pe existența unui raport juridic de muncă, instanța fiind chemată să analizeze condițiile în care a încetat acest contract și, în măsura în care se va dovedi că cerințele prevăzute în Anexa nr. 2/24.09.2021 la contract au fost îndeplinite, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate prin acțiune, competența de soluționare a acestui conflict de muncă revenind, în temeiul dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, tribunalului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.".

Cum, în speță, pretențiile sunt solicitate de reclamantă, în calitate de fost angajator, fiind întemeiate pe raportul juridic de muncă decurgând din Contractul individual de muncă nr. x/24.09.2021, iar sediul reclamantei se află în localitatea București, se constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanța competentă a soluționa litigiul de muncă dedus judecății fiind Tribunalul București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.