ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 795/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, secția I civilă la 25 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, inclusiv sporul de noapte aferente perioadei 01.05.2017-26.06.2017 inclusiv, actualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății; obligarea pârâtei la plata compensației cuvenite și neacordate, reprezentând concediul neefectuat pentru perioada cuprinsă între 01.05.2017 (data angajării)-26.06.2017 inclusiv (data încetării raporturilor de muncă) actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 826 din 5 aprilie 2019, Tribunalul Prahova, secția I Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1647 RON, reprezentând 1450 RON brut și indemnizația de concediu de odihnă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, drepturi salariale cuvenite și neachitate aferente perioadei 01.05.2017-26.06.2017, actualizate în funcție de rata inflației. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1700 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expertiză.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 1053 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 1053 din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestație în anulare.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă la 10 septembrie 2020, sub nr. x/2018/a2.

Prin decizia nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins contestația în anulare ca nefondată.

Împotriva deciziei instanței pronunțate în calea de atac a contestației în anulare, reclamantul A. a declarat recurs.

În accepțiunea recurentului, decizia atacată cu recurs este nelegală și netemeinică, întrucât soluția pronunțată s-a bazat pe o gravă eroare materială în legătură cu aspectele de fond ale judecății în apel și se circumscrie noțiunii de eroare materială la care se referă dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.R.L. la 1 martie 2021, care nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport propunându-se soluția de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea completului de filtru din 21 februarie 2022, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu a uzat de dreptul de a formula punct de vedere.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Așadar, legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obținerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătorești.

Totodată, legalitatea căilor de atac este, în egală măsură, atât un principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, cât și un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În speță, prin acțiunea introductivă, reclamantul A. a solicitat plata unor drepturi bănești în temeiul unui contract individual de muncă, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016, aplicabile și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, "… nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Totodată, se cuvine amintit că, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate de instanțele de apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive.

Cum hotărârile pronunțate în apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, raportat la dispozițiile art. 634 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Având în vedere că hotărârea atacată cu contestație în anulare (cea din apel, respectiv, decizia nr. 1053 din 15 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă) este definitivă, conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că și decizia instanței de retractare are același caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Reținând incidența criteriului materiei, din coroborarea dispozițiilor evocate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță, fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.