ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 16 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au chemat-o în judecată pe pârâta D. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor salariale aferente perioadei 1 august 2020 - 27 octombrie 2020 și a indemnizațiilor de concediu, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 2344 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Prahova -

Secția I Civilă a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să achite suma de 5.200 RON către reclamantul A., suma de 7.320 RON către reclamantul C. și suma de 7.320 RON către reclamantul B., reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 1 august 2020 - 27 octombrie 2020, precum și la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă sub același număr de dosar.

La termenul din 21 februarie 2022, instanța de apel a respins cererea apelantei de încuviințare a probei cu înscrisuri.

Apelanta a formulat cerere de recuzare a completului de apel, invocând cazul de incompatibilitate de la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că dispoziția de respingere a probei cu înscrisuri relevă lipsa de imparțialitate a membrilor completului de apel, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În concret, a arătat că înscrisurile depuse în ședința din 21 februarie 2022 nu puteau fi considerate tardive de către instanța de apel, întrucât această probă a fost solicitată prin cererea de apel.

A mai arătat că proba respectivă era admisibilă, iar administrarea ei ar fi condus la justa soluționare a cauzei, întrucât dovedea netemeinicia apărărilor formulate de intimați.

În acest context, a subliniat că refuzul instanței de apel de a încuviința și administra această probă a condus la încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) și art. 482 C. proc. civ.

În final, recurenta a conchis că hotărârea este nemotivată, instanța omițând să analizeze dispozițiile legale invocate prin cererea de recuzare și reiterate în recurs.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimați.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta susține că încheierea atacată este nemotivată, instanța omițând să analizeze dispozițiile legale invocate prin cererea de recuzare și reiterate în recurs.

Această critică se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a expus motivele pentru care a apreciat că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de recurentă.

Relevante în acest sens sunt considerentele din încheierea recurată prin care s-a reținut că simpla respingere a unei probe propuse de parte nu constituie prin ea însăși un argument care să justifice concluzia neechivocă în sensul existenței unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței și că dispozițiile art. 41-48 C. proc. civ. privind incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor sunt de strictă interpretare.

Caracterul succint al considerentelor încheierii recurate nu conduce la concluzia că această încheiere este nemotivată, din moment ce instanța nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci doar celor esențiale de natură a influența soluția pronunțată în cauză.

De altfel, motivarea succintă a încheierii atacate este justificată chiar de natura cererii de recuzare, care reprezintă un incident procedural a cărui soluționare nu impune o analiză de amploarea celei realizate prin hotărârea pronunțată asupra fondului.

De asemenea, nu se impunea analiza dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) și art. 482 C. proc. civ., deoarece instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu putea analiza modul de aplicare a dispozițiilor referitoare la încuviințarea și administrarea probelor în cadrul unui incident procedural în care se verifică numai incidența motivului de incompatibilitate invocat.

Ca atare, Înalta Curte reține că încheierea recurată cuprinde motivele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de recuzare, fiind astfel respectate exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurenta mai susține că dispoziția de respingere a probei cu înscrisuri relevă lipsa imparțialității membrilor completului de apel, având în vedere că această probă a fost solicitată prin cererea de apel și era admisibilă, conform art. 22 alin. (2), art. 254, art. 255, art. 458, art. 470 alin. (1) lit. d) și art. 482 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că aceste critici vizează în realitate legalitatea soluției de respingere a probei cu înscrisuri dispusă de instanța de apel la termenul din 21 februarie 2022, întrucât se referă la greșita aplicare a unor dispoziții privitoare la încuviințarea și administrarea probelor. Or, recursul declarat în prezenta cauză are ca obiect încheierea de respingere a cererii de recuzare, iar nu încheierea de respingere a probei cu înscrisuri.

În acest cadru procesual, stabilit chiar de recurentă prin exercitarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, nu poate fi analizată legalitatea unei încheieri ce nu formează obiectul prezentei căi de atac.

În consecință, criticile subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi înlăturate, întrucât depășesc prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalității încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L. împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.