ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2162/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 27.05.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să îi plătească drepturile salariale neachitate aferente lunii decembrie 2016, inclusiv sporul de noapte aferent acestei luni, precum și concediul de odihnă neefectuat pentru întreaga perioadă în care și-a desfășurat activitatea, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 și menționate în sentința civilă nr. 1972/2018 de către Curtea de Apel Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 4101 din 03.08.2020, pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, secția I civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la 12.10.2020.

Prin sentința civilă nr. 3161 din 15 decembrie 2020, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 977 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, la 24.05.2021, reclamantul a formulat recurs, prin care a invocat faptul că hotărârea atacată este nelegală și vădit netemeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 488-489 C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., nefiind întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 21.06.2021, care nu a depus întâmpinare la dosar.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "conflictele de muncă și de asigurări sociale".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Astfel, acțiunea, introdusă pe rolul instanțelor la 27.05.2020, are ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate și a concediului de odihnă, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului, iar dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

În aceste condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind definitivă de la pronunțare, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 977 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 977 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.