ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1722/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 6 noiembrie 2019 sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea intimatei la comunicarea contractului individual de muncă, în original, la efectuarea celor 4 zile de concediu de odihnă, la plata contravalorii unor daune morale, a contravalorii zilelor de sărbătoare, respectiv sâmbăta și duminica, în care a prestat activitate.

Prin sentința civilă nr. 3120 din 11 decembrie 2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată și precizată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 427 din 9 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a fost admisă excepția de tardivitate și a fost anulat ca tardiv apelul formulat de contestatoarea A., împotriva sentinței civile nr. 3120 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat recurs solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată și depusă la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea, depusă la 9 iulie 2020, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității și nulității cererii de recurs.

La termenul din 24 septembrie 2020, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Prezenta cerere de recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care, instanța de apel a anulat ca tardiv formulat, apelul declarat de contestatoarea A., împotriva sentinței civile nr. 3120 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin care a fost a respinsă ca neîntemeiată contestația formulată și precizată de contestatoarea A., împotriva intimatei S.C. B. S.R.L..

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…"

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 427 din 9 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 427 din 9 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.