ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 943/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 12 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., anularea deciziei nr. 21 din 10 decembrie 2020, prin care s-a decis că salariații pârâtei beneficiază de concediu în perioada cuprinsă între 21 decembrie 2020 și 11 ianuarie 2021.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 144-152 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1644 din 3 iunie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2395 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut că recursul este admisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect anularea deciziei nr. 21 din 10 decembrie 2020, prin care s-a decis că salariații pârâtei beneficiază de concediu în perioada cuprinsă între 21 decembrie 2020 și 11 ianuarie 2021, cauza fiind soluționată în primă instanță în temeiul dispozițiilor din Codul muncii.

Așadar, reclamanta a învestit instanțele de judecată cu soluționarea unui conflict de muncă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (...)"

Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel. Printre aceste litigii se regăsesc și cele care vizează conflictele de muncă.

Totodată, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de muncă rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2395 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.