ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, secția I civilă la 14.12.2020, sub nr. x/2020, contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., anularea încheierii nr. 350/24.11.2020 a B.E.J. B. și a somației din 24.11.2020, ambele emise în dosarul de executare nr. 350/2017, precum și a celorlalte acte de executare ce se vor efectua în cadrul acestui dosar, cât și întoarcerea executării silite.

Prin încheierea nr. 681/07.04.2021, Judecătoria Ploiești, secția Civilă a respins ca neîntemeiată contestația la executare.

Împotriva acestei încheieri, contestatoarea Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1219/13.10.2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis apelul, a schimbat în tot încheierea apelată, în sensul că a admis contestația la executare, a anulat încheierile din 24.11.2020, nr. 10/21.12.2020 și din 01.04.2021 și somația din 24.11.2020, toate emise de B.E.J. B. în dosarul de executare nr. 350/2017, a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 22.009 RON, exonerarea apelantei de plata cheltuielilor privind fotocopierea dosarului de executare și restituirea către aceasta a taxei judiciare de timbru în sumă de 575 RON.

Împotriva acestei decizii, intimatul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1724/08.06.2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a arătat că decizia a cărei revizuire a fost solicitată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 796/07.03.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă și a deciziei nr. 1616/21.03.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

A susținut că, prin dispozitivul primei hotărâri sus-indicate s-au stabilit în sarcina intimatei două obligații, cea de a recalcula drepturile salariale ale recurentului în raport cu salariul minim brut pe economie, potrivit contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul intimatei, începând cu 01.02.2013 și până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32 și cea de a achita diferențele salariale rezultate în urma recalculării.

Așadar, potrivit recurentului, intimata avea obligația de a emite un act adițional la contractul individual de muncă, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii primei instanțe. Cum intimata nu și-a îndeplinit această obligație, împotriva sa a fost demarată, în temeiul art. 274 din Codul Muncii, procedura de executare silită care a format obiectul dosarului de executare nr. 207/2017 pe rolul B.E.J. B., încetată la 03.07.2017, când s-au achitate toate sumele datorate în temeiul sentinței civile nr. 796/07.03.2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

A mai arătat că, prin decizia nr. 1616/21.03.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a reținut, cu autoritate de lucru judecat, faptul că: "art. 17 alin. (5) din Codul muncii prevede că orice modificare a unuia dintre elementele contractului, printre care și salariul, în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adițional"; "deoarece în cauză nu s-a mai încheiat un act adițional la contractul individual de muncă din 01.06.2010, corect a apreciat tribunalul pretențiile reclamantului"; "totodată, conform art. 41 alin. (1) din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar alin. (3) lit. e) din același articol prevede că modificarea contractului de muncă se referă, printre altele, și la salariu". Întrucât intimata nu a emis actul adițional menționat mai sus nici după pronunțarea acestei decizii, a fost declanșată o nouă procedură de executare silită împotriva acesteia, care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 350/2017 pe rolul B.E.J. B..

În acest context, potrivit recurentului, curtea de apel, contrar prevederilor art. 17 alin. (5), art. 37 și ale art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. e) din Codul muncii, a considerat că plata diferențelor salariale, la care a fost obligată intimata prin sentință, echivalează cu un act adițional la contractul individual de muncă.

A mai susținut că autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 656/13.05.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin care au fost anulate actele de executare silită din dosarul de executare nr. 350/2017, nu putea fi valorificată decât în limitele impuse de Codul muncii, în cauză potrivit textelor de lege reținute în cuprinsul sentinței civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă și al deciziei nr. 1616/21.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

De asemenea, a precizat că aspectul întinderii obligațiilor stabilite în sarcina intimatei prin sentința sus-menționată a fost tranșat definitiv prin decizia nr. 1616/21.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, astfel că o nouă analiză a acestei chestiuni nu era permisă de lege.

Totodată, a apreciat că, respingând cererea de revizuire, curtea de apel a ignorat decizia nr. 1163/16.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost respinsă ca nelegală cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă.

În continuare, recurentul a arătat că în cauza în care a fost pronunțată decizia suspusă revizuirii nu putea fi reținută, cu autoritate de lucru judecat, decizia civilă nr. 656/13.05.2021 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, întrucât obiectul acestui din urmă dosar a fost "contestație la executare" formulată în temeiul art. 712 alin. (1) C. proc. civ., iar analiza întinderii unui titlu executoriu nu putea fi realizată decât potrivit art. 712 alin. (2) din același cod.

A mai afirmat că, deși această decizie are autoritate de lucru judecat, ea este nelegală, deoarece este dată în afara limitelor impuse de Codul muncii și de C. proc. civ.

În drept, criticile autorului căii de atac au fost circumscrise motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ.

La 03.07.2023 recurentul a depus note scrise în completarea motivelor de recurs depuse inițial, arătând că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 656/13.05.2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a modificat întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 796/07.03.2017 a aceleiași instanțe, care avea autoritate de lucru judecat, exonerând intimata, contrar prevederilor art. 274 din Codul muncii, de punerea în executare a primei obligații stabilite în sarcina sa prin dispozitivul aceleiași hotărâri - recalcularea salariului recurentului.

De asemenea, potrivit autorului căii de atac, considerentul din cuprinsul acestei decizii, potrivit căruia "în absența unei negocieri a modalității de calcul a salariului, până la data încetării acestor contracte, nu înlătură condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o creanță la momentul punerii în executare a titlului executoriu, aceea de a fi certă, lichidă și exigibilă", încalcă prevederile art. 37 și ale art. 162 alin. (2) din Codul muncii.

La 20.07.2023 intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurentul a răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost analizat de completul de filtru, care a dispus comunicarea lui către părțile litigante, fiind înștiințate că pot depune puncte de vedere; numai recurentul și-a exprimat punctul de vedere la raport.

La termenul din 06.03.2024, instanța de recurs, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității, a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică, pentru soluționarea căii de atac cu citarea părților.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurentul critică decizia atacată din perspectiva încălcării de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 430, art. 431 și ale art. 432 C. proc. civ., apreciind că, prin prisma acestor texte de lege, coroborate cu art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, în cauză erau întrunite cerințele legale pentru anularea deciziei civile nr. 1219/13.10.2021 a Tribunalul Prahova, secția I civilă, întrucât a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 796/07.03.2017 a aceluiași tribunal, definitivă prin decizia nr. 1616/21.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a deciziilor nr. 1163/16.04.2019 și nr. 1921/17.07.2019 ale aceleiași curți de apel.

În aceste împrejurări, în raport cu temeiul juridic al cererii de recurs, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești a fost invocat în mod formal, întrucât autorul căii de atac nu a dezvoltat nicio critică în susținerea acestui caz de casare.

Totodată, cum încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanței de control judiciar în funcție de criticile formulate și de conținutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, instanța de recurs sesizează că recurentul opune în calea extraordinară de atac încălcarea, de către instanța de revizuire, a normelor de procedură circumscrise autorității de lucru judecat, ceea ce conduce la încadrarea ei în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cel de la pct. 7 al aceleiași norme de drept, astfel că examinarea recursului va fi realizată adaptat acestui temei.

Sub acest aspect, Înalta Curte amintește că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și ea presupune tripla identitate (de părți, obiect și cauză), iar a doua corespunde efectului pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, care nu mai pot fi contrazise și care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu și încălcarea efectului pozitiv, concluzie desprinsă din soluția pe care art. 497 teza finală C. proc. civ. o reglementează, potrivit căruia, atunci când casarea intervine pentru încălcarea autorității de lucru judecat, "cererea se respinge ca inadmisibilă" - măsură justificată doar în cazul efectului negativ al autorității de lucru judecat, al cărui rost este cel de a opri a doua judecată.

În cazul încălcării efectului pozitiv, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți ori, dimpotrivă, reținerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate, conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce, procedând astfel, instanțele de fond au conferit valoare de lucru judecat unor aspecte care nu fuseseră dezlegate, cu încălcarea normelor de drept procesual, care reglementează efectele hotărârii judecătorești, cuprinse în art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., texte legale potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțate, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Prin cererea de revizuire formulată, autorul căii extraordinare de atac a invocat nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor date în litigiul anterior, prin pronunțarea unei hotărâri potrivnice în cel de-al doilea proces, iar curtea de apel a stabilit, examinând cerințele legale impuse acestei ipoteze de revizuire, că nu este îndeplinită cerința identității chestiunii litigioase dezlegate în cele două litigii.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect; potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea celui din urmă.

Așadar, autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, ipoteză în care legea pretinde cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, cât și a unuia pozitiv, situație în care identitatea vizează părțile, dar și chestiunea litigioasă dezbătută.

Înalta Curte notează că, în speță, instanța de revizuire a cercetat îndeplinirea condițiilor anterior enunțate și a stabilit faptul că, între cele două litigii invocate de revizuent în susținerea cererii sale, nu există identitate sub aspectul chestiunilor litigioase dezlegate, întrucât primul proces a avut ca obiect stabilirea întinderii obligațiilor impuse intimatei, iar în al doilea litigiu a fost soluționată contestația la executare formulată de debitoare.

În cauză, recurentul a criticat inclusiv considerentele în care instanța de revizuire a statuat asupra inexistenței efectului pozitiv între hotărârile invocate.

Pentru o judicioasă dezlegare a pricinii de față, instanța supremă, constatând că în faza anterioară a procesului nici părțile și nici instanța de revizuire nu au pus în discuție aplicarea în timp a legii de procedură, față de data începerii procedurii de executare silită și de faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri a vizat autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv al acesteia, reține că cererea de revizuire în care s-a pronunțat decizia atacată prin prezentul recurs vizează decizia civilă nr. 1219/13.10.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin care s-a soluționat contestația la executare împotriva procedurii de executarea silită din dosarul de executare nr. 350/2017 al B.E.J. B..

Ca urmare, în considerarea faptului că procesul civil, inclusiv căile extraordinare de atac exercitate în cadrul acestuia și etapa executării silite constituie un tot unitar, el se supune normelor de procedură în vigoare la momentul inițierii lui, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 24 și ale art. 25 alin. (1) C. proc. civ., în speță data inițială a procesului fiind 24.11.2017, când creditorul A. a formulat cererea de executare silită în temeiul căreia a fost înregistrat dosarul de executare nr. 350/2017.

Pe cale de consecință, revizuirea formulată în cauză trebuia soluționată potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în reglementarea cărora contrarietatea hotărârilor trebuia examinată doar din perspectiva efectului negativ al autorității de lucru judecat, consacrat in terminis de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, așa cum s-a reținut deja în precedent.

În soluționarea cererii de revizuire nu se putea face aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (4) din același cod, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, modificare care face pentru prima dată referire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în regimul de reglementare a revizuirii, dar care este ulterioară datei inițierii procedurii de executare silită, așadar inaplicabilă în cauză. Urmarea constă în faptul că instanța de revizuire, păstrând soluția de respingere a căii extraordinare de atac, trebuia să se limiteze la verificarea ipotezei efectului negativ al autorități de lucru judecat.

Din acest punct de vedere, analiza criticilor privind încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, din cadrul motivelor de recurs, devine de prisos, întrucât vizează exclusiv această ipoteză de admisibilitate, iar instanța supremă apreciază că soluția de respingere a cererii de revizuire ar fi trebuit fundamentată pe unicul argument al lipsei triplei identități de părți, obiect și cauză, în condițiile în care părțile reprezintă singurul element comun al celor două litigii.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea căruia recurentul a indicat expres încălcarea, prin decizia dată în revizuire, a art. 17 alin. (5), art. 37, art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. e), art. 162 alin. (2) și art. 274 din Codul muncii, Înalta Curte reține că și acesta este nefondat.

Aceasta deoarece, instanța de revizuire nu a încălcat textele de lege invocate, ce reglementează materia dreptului muncii, întrucât, prin prisma cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând efectul pozitiv al lucrului judecat, curtea de apel nu avea de examinat fondul raporturilor dintre părți, ci numai îndeplinirea cerințelor legale privind incidența cazului de revizuire invocat.

Așadar, față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1724/08.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.