ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2023

Ședința publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, a invocat Legea nr. 53/2003, Legea nr. 62/2011, Decretul nr. 195/2020, O.U.G. nr. 30/2020, O.U.G. nr. 32/2020 și Legea nr. 554/2005.

Prin încheierea din data de 28.04.2020 Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă a dispus trimiterea cauzei la secția I Civilă, apreciind că această cauză este un litigiu de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/2020*.

La data de 10.05.2021 reclamanta a depus la dosar o precizare la acțiune, prin care a arătat că obiectul cauzei este "obligația de a face", solicitând admiterea tuturor cererilor formulate și precizate.

Prin sentința civilă nr. 1212 din 28 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalului Prahova, secția I civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 12 aprilie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar C.., a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 7 martie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, iar prin rezoluția din 8 mai 2023, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, în ședință publică, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, invocată de intimată, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii prin care a fost respins apelul reclamantei ca nefondat, într-o acțiune prin care se solicită anularea deciziei emise de angajator privind raporturile de muncă. Prin urmare, în cauză, fiind dedus soluționării un conflict de muncă, este aplicabilă legislația specială privind jurisdicția muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar potrivit art. 214 din același act normativ, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Conform art. 216 din Legea dialogului social, dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din același cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil.

Față de cele arătate, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2023.