ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2150/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.07.2021 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Curtea de Comerț și Industrie Prahova, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.440.364,59 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere în baza contractelor încheiate cu aceasta.

Pârâta a depus la data de 1 septembrie 2021 cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea clauzelor contractuale pe care le consideră abuzive în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 80-82 și art. 84 din Legea nr. 296/2004, în sensul că penalitățile de întârziere sunt disproporționat de mari față de pagubele suferite de profesionist, iar această clauză contractuală nu a fost negociată, având caracter preformulat. A invocat ca fiind abuzive și clauzele contractuale privind termenul de prescripție de 5 ani, imposibilitatea invocării impreviziunii de către cumpărător, precum și clauza conform căreia toate obligațiile cumpărătorului sunt considerate esențiale de către vânzătoare. De asemenea, a formulat intampinare prin care a solicitat constatarea caducitatii arbitrajului intrucat este depasit termenul prevazut de art. 547 C. proc. civ. și prin care a invocat excepția invalidității convenției arbitrale, excepția nulității relative a tuturor contractelor cadru depuse de reclamanta si, pe fond, respingerea cererii ca neintemeiată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. și s-au respins excepțiile invocate și cererea reconvențională formulată de pârâta B..

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta B. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 1 din 1 martie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, întrucât acesta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, în sensul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 113 din 3 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă a fost admisă excepția inadmisibilității cererii în anulare. A fost respinsă cererea în anulare hotărâre arbitrală nr. 1 din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarant recurs pârâta B. prin administrator judiciar C.. și administrator special D..

Prin decizia nr. 2593 din 07.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta B. prin administrator judiciar C.. și administrator special D., împotriva sentinței nr. 113 din 3 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă sub nr. x/2022*.

Prin sentința civilă nr. 6 din 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii în anularea hotărârii arbitrale. A fost respinsă cererea în anularea hotărârii arbitrale nr. 1 din data de 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova în dosarul nr. x/2021, formulată de B. prin administrator judiciar C.. și administrator special D., ca nefondată. A fost obligată B. prin administrator judiciar C.. și administrator special D. să plătească în pârâtei suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, B. prin administrator judiciar C.. și administrator special D. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. și art. 608 alin. (2) C. proc. civ.. În acest sens, recurenta arată că aceasta nu a contestat convenția arbitrală, nici constituirea tribunalului arbitral ori procedura arbitrală la care fac referire normele procesuale precitate. Excepția lipsei interesului invocată de către B. este o excepție absolută ce poate fi ridicată oricând în timpul procesului și nu are nicio legătură cu ipotezele prevăzute de art. 592 alin. (1) C. proc. civ., potrivit recurentei.

În continuare, recurenta arată că intimata a încălcat norme imperative ale legii, respectiv art. 332-334 din Norma BNR nr. 6/1994. Mai susține că intimata a optat pentru solicitarea penalităților contractuale pe calea unei acțiuni de drept comun, sens în care avea obligația ca înainte de promovarea acțiunii arbitrale să restituie biletele la ordin pe care le-a primit și doar astfel ar fi justificat un interes legitim în promovarea acțiunii arbitrale.

Sub un alt aspect, recurenta susține că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, arată recurenta, din considerentele hotărârii arbitrale rezultă că aceasta a învederat la judecata pe fond faptul că intimata deține bilete la ordin în alb pentru întreaga creanță, însă tribunalul arbitral și curtea de apel au ignorat prevederile art. 575 și 22 C. proc. civ.

De asemenea, autoarea căii de atac susține că în rejudecare, curtea de apel a ignorat decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual prin aceea că nu a analizat principalul motiv al casării, respectiv nemotivarea înlăturării apărărilor acesteia ridicate în fața tribunalului arbitral referitoare la deținerea de către intimată a unor titluri cambiale pentru aceeași creanță ce face obiectul acțiunii arbitrale.

În final, recurenta arată că o hotărâre pronunțată cu încălcarea principiului legalității prevăzut de art. 7 C. proc. civ. este nelegală.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța supremă reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă sentința nr. 6 din 21 martie 2024, prin care curtea de apel a respins acțiunea în anulare întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. De asemenea se observă că în raport de decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, curtea de apel a analizat și criticile privind nemotivarea sentinței arbitrale, din prisma dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prin prezenta cerere de recurs autoarea căii de atac susține încălcarea de către curtea de apel a prevederilor art. 592 alin. (1), art. 608 alin. (2) C. proc. civ., precum și încălcarea limitelor de casare și a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că aceste critici de nelegalitate vor fi analizate din prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, indicat în memoriul de recurs, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentința curții de apel referitor la soluția dată cu privire la motivul de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta susține în esență că, sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. și art. 608 alin. (2) C. proc. civ., arătând că excepția lipsei interesului invocată de către B. este o excepție ce poate fi ridicată oricând în timpul procesului. Totodată, recurenta susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că deși aceasta a învederat în fața tribunalului arbitral că intimata deține bilete la ordin în alb pentru întreaga creanță, atât instanța arbitrală, cât și curtea de apel au ignorat dispozițiile precitate prevăzute de C. proc. civ.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Potrivit dispozițiilor art. art. 592 alin. (1) C. proc. civ., orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. Iar conform art. 608 alin. (2) C. proc. civ., nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că excepția lipsei de interes nu a fost invocată în condițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., iar prin neinvocarea acestor critici în cadrul procedurii arbitrale, potrivit dispozițiilor legale precitate, reclamanta nu mai poate să invoce aceste aspecte pe calea acțiunii în anulare.

Nici criticile recurentei prin care susține că instanța de fond a ignorat decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual nu pot fi primite.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul."

Conform deciziei nr. 2593 din 07.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta B., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe, constatând că prin considerentele sentinței recurate nu este exprimat punctul de vedere al instanței referitor la neanalizarea de către tribunalul arbitral a apărărilor privind lipsa interesului în promovarea acțiunii.

Or, examinând decizia recurată, instanța supremă constată că s-au respectat întocmai îndrumările instanței de recurs. Astfel, curtea de apel a răspuns aspectelor tranșate de instanța de casare și a constatat în mod corect că tribunalul arbitral nu a motivat lipsa interesului în promovarea acțiunii arbitrale, întrucât în fața Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, reclamanta din prezenta cauză nu a invocat această excepție. Totodată, în mod judicios a reținut curtea de apel că în raport de prevederile art. art. 592 alin. (1) și art. 608 alin. (2) C. proc. civ., a intervenit decăderea reclamantei din dreptul de a mai invoca excepția lipsei de interes ulterior, în cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale.

Sub același aspect, criticile privind încălcarea prevederilor art. 22 și art. 575 C. proc. civ., precum și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vor fi înlăturate.

Deși recurenta arată că instanța de fond a încălcat norme reglementate de C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța supremă constată că, în realitate, criticile recurentei vizează nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de curtea de apel cu privire la excepția lipsei de interes.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desființată dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

La rândul său, recursul împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare cunoaște un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuție situația de fapt, și, pe de altă parte, urmărește modul în care curtea de apel a soluționat acțiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, instanța supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și că recursul declarat de recurenta B., prin administrator judiciar C.. și administrator special D., este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga recurenta B., prin administrator judiciar C.. și administrator special D. la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.735 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta B., prin administrator judiciar C.. și administrator special D., împotriva sentinței nr. 6 din 21 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta B., prin administrator judiciar C.. și administrator special D. la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.735 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.