ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2021 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că, în perioada în care a avut calitatea de salariat al acesteia, a lucrat 100% din programul de lucru în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I/grupa a II-a de muncă, precum și să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe în sensul arătat.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 3 din Ordinul 50/1990.

Prin sentința civilă nr. 2967 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. și s-a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității angajatoare pentru perioada 09.11.1978-01.10.1979 și respectiv 21.04.1989-06.11.1989, fiind obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverința din care să rezulte perioada, grupa și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinței apelate și admiterea, în integralitate, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 2967 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ., invocând, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 87/1999.

În susținerea căii de atac formulate, recurentul arată că instanța de apel a concluzionat în mod greșit în sensul că reclamantul ar beneficia de grupa a II-a de muncă în procent de 100% numai pentru activitățile desfășurate în perioadele 09.11.1978-01.10.1979 și 21.04.1989-06.11.1989, nu și pentru restul activităților desfășurate în cadrul societății pârâte.

Face referire recurentul la o serie de aspecte ce țin de situația de fapt dedusă judecății, precum și la modul de apreciere a probelor administrate de către instanțele de fond.

Invocă recurentul faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin aceea că instanțele de fond au refuzat să analizeze argumentele aduse în susținerea cererii introductive.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, care nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 28.02.2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare face de prisos examinarea pe fond, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la acordarea grupei de muncă și la emiterea unei adeverințe care să ateste raporturile de muncă ale reclamantului, astfel că decizia recurată este o hotărâre dată în materia conflictelor de muncă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale".

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

De asemenea, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Tot astfel, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte amintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată respectiv a materiei juridice aplicabile litigiului, Înalta Curte reține că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.