ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2014 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul S.R.I. și Serviciul Român de Informații - Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. B. București, anularea deciziei medicale nr. x/13 din 16 mai 2014 și a deciziei medicale nr. x/1 din 25 iunie 2014 emise de S.R.I și recunoașterea altor diagnostice clinice, iar în subsidiar să se dispună unei alte comisii (centrale) de expertiză medico-militară din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională eliberarea unei noi decizii medicale prin care să îi fie recunoscute diagnosticele clinice și funcționale, precum și suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin decizia civilă nr. 201 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile Legii nr. 263/2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 3 decembrie 2014 sub nr. x/2014, iar prin sentința civilă nr. 208 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins ca neîntemeiată, acțiunea precizată și completată de reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 401 din 23 februarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 208 din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând că obiectul contestației îl reprezintă, așa cum s-a reținut și la judecata în primă instanță, legalitatea deciziilor asupra capacității de muncă.

Pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*, care, prin sentința civilă nr. 1098 din 19 martie 2018, Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de reclamantul A. ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă sub nr. x/2014**.

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2014, petentul A. a recuzat pe doamna judecător C., în temeiul art. 41, 42, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51 și 52 din C. proc. civ., iar prin încheierea din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea formulată.

La 13 ianuarie 2021, A. a formulat recurs împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2021, solicitând admiterea acestuia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că instanța care a judecat cererea de recuzare a constatat, în mod nelegal, că nu ar exista motive care să atragă incidența art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care, în realitate, este vorba de un caz evident de incompatibilitate absolută, întrucât chestiunile asupra cărora era chemată să se pronunțe d-na judecător C. fuseseră dezlegate anterior de către aceasta, după cum a și menționat în cererea de abținere formulată, în cuprinsul căreia a învederat că înțelege să se abțină de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin urmare, instanța care a judecat cererea de recuzare nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra faptului că d-na judecător C. se afla în cazul de incompatibilitate absolută, întrucât chestiunile asupra cărora era chemată să se pronunțe fuseseră dezlegate anterior de către aceasta.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, dosarul fiind înregistrat anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 2 mai 2022, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Se cuvine menționat, în mod prioritar, că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel - etapă devolutivă.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs vizând încheierea atacată recurentul a indicat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal citat.

Astfel, recurentul nu expune nicio critică ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Așadar, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. au fost invocate formal, urmărindu-se o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii și a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele recurentului exprimă dezacordul părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competență a instanței de recurs.

Recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurent, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.