Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 806/2021

HOTĂRÂRE
11.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 806/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 26.01.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Prahova, Colegiul Medicilor Buzău, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, a formulat acțiune în contencios administrativ solicitând anularea deciziei nr. 181/7.12.2017 și înregistrată sub nr. x/18.12.2017 emisă de Colegiul Medicilor din România.

Prin cererea din data de 1.02.2019, reclamantul a completat acțiunea principală, extinzând cadrul procesual. Prin cererea înregistrată sub nr. x/12.12.2018, pe rolul Curții de Apel Ploiești, petentul A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Prahova, Colegiul Medicilor Buzău, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, reprezentat de Administrația Prezidențială, a formulat cerere de îndreptare eroare materială conform art. 281 C. proc. civ. și completare dispozitiv a sentinței civile nr. 192/8.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 192 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității acțiunii formulată de reclamantul A., invocată din oficiu de către instanța de judecată. A anulat acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Prahova, Colegiul Medicilor Buzău, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, și Consiliul Suprem de Apărare al Țării. Prin sentința civilă nr. 62 din 12 martie 2019 s-a respins excepția nulității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-au respins cererile de îndreptare eroare materială a sentinței nr. 192 din data de 8.11.2018, a încheierilor de ședință din 6.09.2018, respectiv 25.07.2018, precum și completare dispozitiv a sentinței nr. 192/2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești și a încheierilor de ședință din 6.09.2018, respectiv 25.07.2018, formulate de petentul-reclamant A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Prahova, Colegiul Medicilor Buzău, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, reprezentat de Administrația Prezidențială, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate, arătând că acestea sunt false și date cu trafic de influență și ordin al structurii mafiote, cu referire la mai multe dosare și la dispoziții legale. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Consiliul Superior al Magistraturii și Administrația Prezidențială au formulat întâmpinari, au invocat excepția nulității recursului întrucât nu este motivat în drept și în fapt. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat și îl va anula pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestat, dar nu mai puțin de 100 lei…" Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ care dispun în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat. În cauză, se constată că prin rezoluția judecătorului s-a pus în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON. Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 11.02.2021, i s-a pus în vedere recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii. Până la termenul de judecată de astăzi, 11 februarie 2021, recurentul-reclamant A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, motive pentru care se impune anularea recursului pentru netimbrare.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 62 din 12 martie 2019 și a sentinței nr. 192 din 8 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2359/2020
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 30 iulie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,
ÎCCJ 2022-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5572/2022
. 1242 din 15 decembrie 2020 Curții de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Doctor A., împotriva încheierii ședinței Camerei de consiliu din 19 dec
ÎCCJ 2021-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5442/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de c
ÎCCJ 2021-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4662/2021
judecată învestit cu soluționarea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 397 din 17 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.7 Prin Decizia nr. 663 din 9 septembrie
ÎCCJ 2021-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2021
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă