ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2014 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară din cadrul S.R.I. și Serviciul Român de Informații - Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. B. București, anularea deciziei medicale nr. x/13 din 16 mai 2014 și a deciziei medicale nr. x/1 din 25 iunie 2014 emise de S.R.I și recunoașterea altor diagnostice clinice, în subsidiar să se dispună unei alte comisii (centrale) de expertiză medico-militară din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională eliberarea unei noi decizii medicale prin care să îi fie recunoscute diagnosticele clinice și funcționale și suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 201 din 13 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile Legii nr. 263/2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 208 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 401 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantul A., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând că obiectul contestației îl reprezintă legalitatea deciziilor asupra capacității de muncă.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1098 din 19 martie 2018, a respins acțiunea introductivă, iar prin decizia civilă nr. 858 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A..

La 22 februarie 2022, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2014, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, la 20 mai 2022, în termen legal, a declarat recurs petentul A., solicitând, în principal, admiterea recursului și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea tuturor dispozițiilor invocate (nu numai a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.); în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea sesizării Curții Constituționale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se învederează că instanța supremă ar fi respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, fără citarea părților și fără a-l chestiona pe recurent cu privire la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din C. proc. civ. (în principal, art. 483 alin. (2) C. proc. civ.) și a dispozițiilor din alte legi, care ar arăta inadmisibilitatea recursului formulat de recurent împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curții de Apel Ploiești.

Mai arată recurentul că excepția de neconstituționalitate invocată în cursului unui litigiu este o cale de apărare care se valorifică procedural printr-o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

Autorul prezentei căi de atac susține că dispozițiile cuprinse în art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și în celelalte articole din legi, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, incriminate de recurent că ar arăta inadmisibilitatea recursului formulat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020, i-ar restricționa în mod neconstituțional exercitarea drepturilor procesuale în cauză, sub aspectul regulilor impuse în ceea ce privește condițiile exercitării căii de atac a recursului.

În continuare, recurentul arată în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, având legătură directă cu soluționarea corectă și legală a dosarului nr. x/2014, întrucât numai în urma admiterii excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții, recursul formulat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curții de Apel Ploiești ar fi admisibil.

În concluzie, susține că încheierea recurată este netemeinică, fiind dată cu aplicarea normelor de drept material.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la 30.05.2022 și 31.05.2022 .

La 14.06.2022, intimatul Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului prin serviciul TDS la 15.06.2022, care nu a formulat întâmpinare.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, printr-o altă decizie (Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020), instanța de contencios constituțional a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiași decizii mai sus amintite (546/2020), Curtea a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale.

În acest context, instanța supremă reține că, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a reținut, prin încheierea recurată, că petentul nu a dezvoltat critici concrete de neconstituționalitate și nu a arătat modul în care dispozițiile normei procesuale contestate contravin celor constituționale, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.", în același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale, anume decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, arătându-se că:

"simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu."

Totodată, s-a mai reținut că, având în vedere stadiul concret în care se află cauza, recurs împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în materia asigurărilor sociale, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate de petentul A. (art. 483 alin. (2) C. proc. civ.) nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză, în condițiile în care acestea se completează cu alte dispoziții prevăzute în legi speciale, cu aceeași finalitate a căror neconstituționalitate nu a fost invocată sau constatată [art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010].

Recurentul a criticat faptul că judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată s-a desfășurat fără citarea părților și fără a-i da posibilitatea părții de a depune excepția de neconstituționalitate în integralitate și în scris, așa cum prevede C. proc. civ.

Critica este nefondată. Instanța supremă reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. a fost invocată prin punctul de vedere depus de recurent asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Având în vedere că dosarul nr. x/2014 se află în procedura de filtru, urmând a fi soluționat în condițiile art. 493 C. proc. civ., de completul de filtru, fără citarea părților, rezultă că cererea de sesizare a Curții Constituțională, ca cerere incidentală, se va soluționa după aceeași procedură.

Totodată, instanța supremă reține că, prin soluționarea cererii de sesizare în completul de filtru, fără citarea părților, nu a fost nesocotit dreptul la apărare al recurentului. Această întrucât, deși excepția a fost invocată prin punctul de vedere asupra raportului, depus la dosarul cauzei la 22.02.2022, încheierea a fost pronunțată la 18.05.2022, dată până la care recurentul-petent a avut posibilitatea de a depune la dosarul cauzei dezvoltarea pe larg a motivelor de neconstituționalitate.

Instanța de recurs reține că, dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a făcut în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiției ca sesizarea să aibă în vedere neconstituționalitatea prevederilor legale invocate, prin indicarea în concret a modului în care aceste prevederi contravin Constituției.

Această condiție este esențială pentru justificarea admiterii de către instanța de judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuție ce intră în competența instanțelor judecătorești.

În acest sens, Înalta Curte reține că, instanța de contencios constituțional este chemată să verifice ex post compatibilitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei sau unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, cu prevederile și principiile de ordin constituțional.

Or, prin susținerile recurentului nu este relevată incompatibilitatea dispozițiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile și principiile de ordin constituțional, ci este antamată doar posibilitatea ca, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate, recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel să devină admisibil.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin încheierea recurată că nu este îndeplinită cerința motivării excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizările trebuie motivate.

Instanța de recurs constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost motivată nici în cadrul memoriului de recurs ce face obiectul prezentului dosar și în care recurentul s-a cantonat în a expune îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a indica, în concret, modul în care aceste prevederi contravin Constituției.

Rațiunea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 rezidă în faptul că una dintre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate constă în expunerea motivelor de neconstituționalitate care fundamentează excepția, prin raportare la normele cuprinse în Constituție.

În concluzie, întrucât cererea recurentului nu este motivată în raport de cerințele legii, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca, dispozițiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanței constituționale să vizeze neconstituționalitatea acestora, motiv pentru care sunt nefondate și criticile care privesc aplicarea greșită a legii.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de de recurentul A. împotriva încheierii din 18 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.