ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1534/2022

HOTĂRÂRE

16.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1534/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/2021, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 497/27.05.2021, emise de intimatul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea actului contestat și repunerea contestatorului în situația anterioară momentului emiterii acestuia, respectiv încadrarea în funcția de medic primar cardiolog-coordonator al activității în cadrul Compartimentului de terapie intensivă-coronarieni al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, plata drepturilor salariale aferente funcției de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la momentul plății efective.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 8, art. 17, art. 41, art. 252 și art. 253 din Codul muncii.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2950 din 24 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în favoarea Tribunalului București.

În argumentarea acestei sentințe, Tribunalul Prahova a reținut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră un caz de competență teritorială exclusivă, de ordine publică, astfel încât cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Or, contestatorul A. are domiciliul în București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, la data de 3 decembrie 2021.

Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței sale funcționale, a dispus scoaterea de pe rol a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, dosarul fiind trimis, spre competentă soluționare, secției a VIII-a din cadrul Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2592 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în favoarea Tribunalului Prahova; de asemenea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că dispozițiile legale care reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă stabilesc o competență teritorială exclusivă alternativă, cu caracter de favoare în ceea ce îl privește pe reclamant, ca salariat, care se află în poziția de a se adresa instanței pentru soluționarea pretențiilor deduse judecății.

În cauză, reclamantul, utilizând dispoziția de favoare anterior menționată, a optat pentru instanța de la locul de muncă și anume Tribunalul Prahova, instanță care prin raportare la locul de muncă al acestuia, era competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 6 mai 2022.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul are ca obiect anularea deciziei nr. 497/27.05.2021, emise de intimatul Spitalul Județean de Urgență Ploiești și repunerea contestatorului în situația anterioară momentului emiterii acesteia, respectiv încadrarea în funcția de medic primar cardiolog-coordonator al activității în cadrul Compartimentului de terapie intensivă-coronarieni al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, plata drepturilor salariale aferente funcției de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la momentul plății efective.

Așadar, contestatorul A. a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

În temeiul dispozițiilor art. 1 lit. p) pct. 3) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă (...) "conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora".

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale, dispozițiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în cauză fiind incidente dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce privește determinarea instanței competente material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

De asemenea, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special față de Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată, așadar, că prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență teritorială alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține că art. 216 din Legea nr. 62/2001 stabilește că:

"dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Or, potrivit art. 116 din C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

În cauză, domiciliul reclamantului este în București, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în Prahova, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul Tribunalului Prahova, motiv pentru care, atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Prahova, erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Așa fiind, Tribunalul Prahova, secția I civilă, ca primă instanță sesizată de reclamant, nu mai putea dispune, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.