ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2021

HOTĂRÂRE

12.05.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 29 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila - UM 02482, constatarea nulității deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 de încetare de drept a contractului individual de muncă și anularea acesteia, precum și obligarea pârâtului la sumei de 23.160 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că a participat la ocuparea unor posturi scoase la concurs de către pârât, iar la 15 mai 2020 între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x. Ulterior, a fost chemată pentru instruire, dar la 26 mai 2020, fără nici o justificare, a fost anunțată că poate să plece deoarece contractul este nul.

Prin sentința civilă nr. 6389 din 17 noiembrie 2020 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

În esență, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii reglementează o normă de competență de ordine publică, în conformitate cu care, în cazul cererilor având ca obiect conflicte de muncă, instanța competentă este cea de la domiciliul reclamantului. A apreciat că, în raport de domiciliul reclamantei aflat în județul Prahova, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Prahova.

La termenul de judecată de la 8 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1188 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență astfel ivit.

În esență, Tribunalul Prahova, secția I civilă a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este constatarea nulității deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 de încetare de drept a contractului individual de muncă și anularea acesteia, decizie emisă de Ministerul Apărării Naționale - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 București, care vizează locul de muncă avut de aceasta potrivit contractului individual de muncă nr. x din 15 mai 2020 la Centrul Medical de Intervenție Epidemiologică, care se află pe raza teritorială a Tribunalului București. A mai reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale trebuie avute în vedere dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. A avut în vedere că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cazurile de competență de ordine privată pot fi invocate doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Instanța s-a raportat și la prevederile art. 116 din același cod, care permit reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente, în raport de care a apreciat că instanța competentă în soluționarea cauzei este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care reclamanta a ales să o sesizeze.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Prahova, secția I civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 prin care Ministerul Apărării Naționale - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 București a decis încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat între părți. Conform acestui contract reclamanta a fost încadrată la Centrul Medical de Intervenție Epidemiologică, structură din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", care se află pe raza teritorială a Tribunalului București.

Față de obiectul acțiunii, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speță, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Mai mult decât atât, necompetența teritorială a fost invocată de instanță din oficiu, cu nerespectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) din același cod, care acordă numai pârâtului dreptul de a se prevala de aceste norme de ordine privată; pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.