ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă la 22 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei nr. 56/30.11.2011 și repunerea părților în situația anterioară emiterii acesteia.

În motivarea contestației, a arătat că nu a semnat cu pârâta contractul individual de muncă nr. x/10.05.2018, contract încetat de drept la 30.11.2018 conform deciziei contestate și comunicată la data de 19.12.2018.

A arătat că decizia este netemeinică și nelegală în primul rând pentru că nu a semnat cu pârâta un contract individual de muncă pe perioadă determinată și în al doilea rând pentru că pârâta nu a respectat procedura prevăzută de art. 56 alin. (2) Codul muncii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 și următoarele, art. 56, art. 76- 80, art. 266-275 din Codul muncii.

Prin sentința nr. 990 din 30 iulie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității înregistrării contractului individual de muncă nr. x/10.05.2018.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a constatat că, la data de 10.05.2018, s-a încheiat între părți un contract pe perioadă nedeterminată.

A anulat decizia nr. 56/30.11.2018 emisă de pârâtă, a dispus repunerea părților în situația anterioara emiterii acesteia și a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data de 01.12.2018 și până la pronunțarea prezentei hotărâri.

A respins capetele de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente perioadei 07-10.05.2018, constatarea includerii în contract a unei clauze de mobilitate, obligarea pârâtei la achitarea unui spor de 50% din venitul net începând cu 07.05.2018 și la plata daunelor morale de 100.000 euro, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea pronunțată la 14 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca inadmisibilă și a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul-reclamant A., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2019/a3 la 19 octombrie 2021.

În motivarea recursului nu au fost invocate punctual critici de nelegalitate, precizându-se că motivele de recurs vor fi înaintate printr-un memoriu separat.

Prin cererea depusă la 2 martie 2022, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În motivarea cererii de sesizare, petentul a susținut, în esență, că sintagma "prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac" este neconstituțională.

Titularul cererii de sesizare a criticat textul legal ce formează obiectul sesizării pentru încălcarea dispozițiilor constituționale reprezentate de art. 20 alin. (2) din Constituția României, precum și a dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținând că acesta îngrădește dreptul la un proces echitabil și dreptul la adresare efectivă a cererii unei instanțe de judecată.

A mai precizat acesta că dispozițiile evocate din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun dreptul oricărui justițiabil la un recurs efectiv, drept care este suprimat de sintagma criticată pentru neconstituționalitate, aceasta reprezentând un impediment legal în judecarea/analizarea/soluționarea recursului dedus judecății.

Prin încheierea din 5 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 5 mai 2022, petentul A. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac și, pe cale de consecință, admiterea excepției de neconstituționalitate invocate și sesizarea Curții Constituționale a României, arătând că motivele le va detalia în termenul prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, a menționat că solicită judecarea cauzei și în lipsă.

La 16 mai 2022, declarația de recurs a fost comunicată intimatei, care nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

La termenul din 7 iunie 2022, constatând că recursul nu este motivat, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepția nulității recursului.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, printr-o altă decizie (Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020), instanța de contencios constituțional a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiași decizii mai sus amintite (546/2020), Curtea a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale.

În speță, Înalta Curte reține că încheierea din 5 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.1, a fost comunicată recurentului la 20 mai 2022, iar citația pentru termenul stabilit la 7 iunie 2022 în litigiul pendinte a fost comunicată acestuia la 13 mai 2022.

Având în vedere că, la termenul de judecată stabilit la 7 iunie 2022, recurentul avea cunoștință de motivarea încheierii recurate, acesta avea posibilitatea să arate și să dezvolte motivele pentru care a promovat calea de atac până la termenul de judecată, inclusiv, atât prin susțineri orale, cât și prin concluzii scrise.

Totodată, Înalta Curte reține că, printr-un alt considerent (15) al aceleiași decizii mai sus menționate (546/2020), Curtea Constituțională a statuat că pregătirea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să manifeste diligență în acest sens.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 546/2020, Curtea Constituțională a României a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că autorul prezentului demers judiciar nu s-a conformat acestei obligații, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și art. 148 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 5 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 5 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.