ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025
Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la 17 februarie 2023 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat anularea deciziei nr. 481/07.02.2023 privind încetarea contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. x/29.07.2022, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculate până la data plății efective, precum și la plata sumei de 22.500 RON, reprezentând rest din bonusul în valoare de 27.500 RON aferent lunii noiembrie, rezultat din contractul de prestări servicii nr. B3 din 23.11.2022.
La 22 martie 2023 pârâta a depus cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului să restituie suma de 10.500 RON, reprezentând salariul aferent lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2022.
Prin sentința civilă nr. 4346 din 11 august 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă excepția calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte acțiunea, fiind anulată decizia nr. 481/07.02.2023.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării raporturilor de muncă și până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului total, calculată de la data scadenței fiecărei obligații până la data plății efective.
A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea reconvențională, fiind obligat reclamantul către pârâtă la plata contravalorii a celor trei salarii încasate de două ori, aferente lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2022.
În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentința atacată, în sensul respingerii în tot a contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. x/7.02.2023.
A fost păstrată în rest sentința.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate iar, în rejudecare, modificarea deciziei, cu consecința admiterii integrale a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Recurentul-reclamant a imputat, în esență, instanței de apel faptul că nu a cercetat legalitatea și temeinicia deciziei de desfacere a contractului de muncă prin raportare la art. 65 alin. (2) din Codul muncii privind cauza reală și serioasă a concedierii, arătându-se că angajatorul nu a probat cu înscrisuri problemele economice invocate în cuprinsul deciziei.
S-a solicitat a se avea în vedere Deciziile nr. 506/2005 și 23/2013 ale Curții Constituționale a României, potrivit cărora concedierea trebuie să prezinte o cauză reală și serioasă.
La data de 26 septembrie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin care a fost invocată excepția inadmisibilității recursului.
La data de 4 noiembrie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare.
La termenul de judecată din 21 ianuarie 2025 Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac.
Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, reține următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă o decizie pronunțată într-un litigiu de muncă, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale". Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.
În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Înalta Curte reamintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.
Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".
Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată și a materiei juridice căreia îi corespunde acțiunea, Înalta Curte reține că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. De altfel, caracterul definitiv al deciziei rezultă chiar din dispozitivul acesteia.
În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.