ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 09.07.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate încetat, începând cu luna ianuarie 2016, contractul individual de muncă nr. x/28.01.2015, să oblige pârâta la plata de despăgubiri și să respecte hotărârea instanței, cu plata tuturor drepturilor până la efectiva reintegrare.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat și a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr. x/2019 și a dosarului penal nr. x/2019; în subsidiar, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 02.12.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul aceluiași tribunal, iar după reluarea judecății, prin sentința civilă nr. 6231/22.09.2021, a admis excepția invocată de pârâtă și a respins cererea pentru existența autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 2831/05.05.2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a anulat în parte sentința apelată, în ce privește soluția dată capetelor de cerere privind obligarea angajatorului la plata de despăgubiri, la respectarea hotărârii judecătorești și la plata drepturilor până la efectiva reintegrare și a fixat termen pentru evocarea fondului asupra acestor cereri; a păstrat, în rest, sentința apelată.

Evocând fondul prin decizia nr. 4252/30.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins capetele de cerere examinate.

Împotriva deciziei nr. 4252/30.06.2022, A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 553/09.03.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva deciziei instanței de recurs, A. a formulat contestație în anulare.

Prin cererea sa, a susținut că instanța de recurs nu a judecat corect, deoarece a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus reintegrarea sa în muncă.

A arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece instanța de recurs i-a nesocotit dreptul legal de a sesiza Înalta Curte pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și nu a înțeles situația sa reală, fiind încălcat principiul egalității în fața legii.

Contestatorul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind nemulțumit de faptul că nu primește despăgubiri pentru nerespectarea hotărârii judecătorești privind reintegrarea sa în muncă și că nu există calea de atac a recursului pentru litigiile de muncă.

A mai solicitat sesizarea Completului competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, pentru a se asigura practica unitară, întrucât instanța nu a respectat autoritatea de lucru judecat și pentru că, prin hotărâri nelegale, a fost favorizat fostul său angajator.

De asemenea, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului egalității în fața legii și accesului liber la justiție, indicând dispozițiile art. 6, 21, 24 și 126 din Constituție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 503 C. proc. civ., iar la termenul din 01.11.2023 a precizat că sunt incidente pct. 1, 2, 3 și 4 ale acestui text de lege.

La 31.10.2023 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Prin urmare, admisibilitatea unei contestații în anulare, din perspectiva obiectului și motivelor ce pot fi invocate, implică, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susținerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru promovarea ei.

În consecință, formularea contestației în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de exercițiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta întrucât, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părțile pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate, în condițiile și termenele prevăzute.

Prin decizia a cărei anulare se solicită, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 553/09.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, întrucât hotărârea recurată, pronunțată într-un conflict de muncă, nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, analizând contestația în anulare, redactată inform, Înalta Curte constată că motivul invocat de către contestator privind existența unei erori materiale care a generat soluția pronunțată asupra recursului, a fost invocat pur formal și nu vizează nicidecum măsura de respingere a recursului ca inadmisibil, iar toate celelalte critici formulate de autorul contestației sunt nemulțumiri care privesc modul de soluționare a litigiilor dintre părți, vizând aspecte ale fondului cauzei și nu dispoziția de respingere ca inadmisibil a recursului prin decizia atacată; de aceea, niciunul dintre argumentele invocate nu ar putea fi încadrat în cazurile de contestație în anulare reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Așadar, cum aspectele invocate de contestator nu pot face obiectul analizei pe calea contestației în anulare, aceasta fiind exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii, demersul judiciar al contestatorului nu este admisibil.

În considerarea caracterului inadmisibil al contestației, nicio altă cerere formulată de contestator nu mai poate fi examinată, în concret cele privind sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție în vederea activării mecanismelor de unificare a jurisprudenței ori cea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece soluționarea lor implică în mod necesar o activitate jurisdicțională care ar fi putut fi realizată doar în condițiile învestirii instanței judecătorești cu o cerere admisibilă.

Având în vedere considerentele expuse, nu este incident niciunul dintre motivele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., așa încât Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 553/09.03.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.