ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 27.05.2020, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei din 14.04.2020 având ca obiect încetarea contractului individual de muncă nr. x/12.09.2017 încheiat cu contestatorul, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea sa în muncă, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu alte drepturi de care ar fi beneficiat potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 3886/27.05.2021, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 5800/28.10.2022, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva deciziei curții de apel, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că există hotărâri potrivnice, iar decizia a cărei revizuire a solicitat-o încalcă puterea de lucru judecat a următoarelor hotărâri: sentința civilă nr. 1111/16.02.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 392/25.01.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 1711/08.03.2021, definitivă prin decizia nr. 1676/15.03.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 506/02.03.2021, definitivă prin decizia nr. 1677/22.11.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 235/31.03.2021, definitivă prin decizia nr. 534/08.03.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020 și sentința civilă nr. 7619/18.12.2020, definitivă prin decizia nr. 1647/15.03.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Revizuentul a evocat dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și a susținut că în cauză este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză între decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuire și cele 10 hotărâri în care s-a soluționat aceeași problemă de drept, privind caracterul nereal al reorganizării economice a intimatei ce a reprezentat justificarea concedierii sale.

În susținerea îndeplinirii condiției privind opunerea puterii lucrului judecat într-un alt litigiu, a prezentat aspecte teoretice privind principul securității juridice, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că efectul pozitiv se impune într-un al doilea proces chiar dacă nu prezintă triplă identitate cu primul, dar are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, care nu mai poate fi contrazis.

În continuare, a examinat punctual hotărârile pronunțate de instanțele naționale și ale altor state în litigiile dintre intimată și foști angajați ai acesteia, concediați la 14.04.2020, în temeiul acelorași motive precum cele din litigiul său, relevând aspecte comune privind nelegalitatea măsurii concedierii acestora, motiv pentru care a apreciat că cererea de revizuire este fondată și trebuie admisă.

Revizuentul a formulat critici privind sentința civilă nr. 3886/27.05.2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins contestația sa privind decizia de concediere, susținând că este nelegală; în paginile 19-47 ale cererii de revizuire a reprodus motivele prezentate în memoriul de apel la filele x, vizând nelegalitatea deciziei de concediere.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire, iar cu privire la excepția inadmisibilității acesteia a stabilit că, întrucât art. 513 C. proc. civ. limitează dezbaterile la admisibilitatea căii de atac și la faptele pe care se întemeiază, cu prilejul deliberării asupra revizuirii vor fi examinate și aspectele învederate în susținerea acestei excepții.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Iar potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, cât și a unuia pozitiv.

Dacă în ipoteza în care autoritatea de lucru judecat se manifestă sub forma efectului pozitiv, legea pretinde cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, atunci când se manifestă pozitiv, identitatea trebuie să vizeze doar părțile.

Această concluzie rezultă din analiza art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru cerința triplei identități, respectiv din examinarea art. 435 din același cod, pentru cerința identității de părți. În acest din urmă caz, instanța supremă notează că, atât timp cât autoritatea de lucru judecat constituie un efect al hotărârii judecătorești, caracterul acesteia, de a fi obligatorie și producătoare de efecte, se manifestă numai între părți și succesorii lor; față de terți, hotărârea nu produce decât un efect de opozabilitate.

De aceea, Înalta Curte va examina, în cadrul prezentei decizii, dacă cerința identității de părți este întrunită.

Astfel, din analiza hotărârilor pronunțate în cele 5 litigii invocate de revizuent, cu privire la care acesta opune puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate, se constată că au avut calitate de contestatori alte persoane concediate de intimată, respectiv numiții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., intimată fiind B..

În al doilea litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 5800/28.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, calitate de părți au avut A. și B..

Așadar, litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu s-au derulat între aceleași părți, intimata B. fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în toate dosarele invocate.

Or, făcând distincție între efectele hotărârii, în special efectul peremptoriu opus prin lucrul judecat și opozabilitatea ei, rezultă că revizuentul nu poate valorifica prin mijlocirea opozabilității, în favoarea sa, efectele lucrului judecat al altei hotărâri judecătorești definitive, care se produc între alții.

Revizuentul este un terț în raport cu hotărârile date în procese purtate între alții, iar hotărârea contestată s-a bazat în examenul judiciar al unui context factual particular părților procesului. Chiar dacă prezintă elemente comune, procesele succesive nu au condus la pronunțarea unor hotărâri care să opună, în interdependență, efecte obligatorii, necesar a nu fi ignorate de instanțele investite în mod succesiv.

Revizuentul nu poate, așadar, să valorifice în beneficiul său hotărâri judecătorești pronunțate în alte procese prin intermediul revizuirii care ocrotește securitatea raporturilor de drept judecate, și nu are ca scop unificarea jurisprudenței.

Față de aceste considerente, nu poate fi reținută incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (1) și (6) C. proc. civ., să respingă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 5800/28.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.