ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1827/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Constanța la data de 29.11.2019, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 4517/16.10.2019 emisă de pârâtă in calitate de angajator, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța: în principal, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/08.10.2012; reintegrarea reclamantului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă; obligarea intimatei B. S.R.L. la plata despăgubirilor egale cu salariile și orice alte drepturi salariale cuvenite reclamantului pe perioada intre emiterea deciziei de concediere și data reintegrării efective, sume ce urmează a fi majorate, indexate și actualizate în funcție de indice de inflație și cu orice alte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, precum și la plata dobânzii legale aferente; obligarea intimatei la plata de daune morale in cuantum de 125.000 RON net reprezentând prejudiciul moral provocat prin emiterea deciziei de concediere, suferință determinată de concedierea nelegală; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamantul solicită anularea Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului de muncă nr. x/08.10.2012 pentru neîndeplinirea cerințelor legale impuse de art. 65 alin. (1) Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 4511 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind anulată decizia nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/08.10.2012, emisă de S.C B. S.R.L. S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, începând cu data de 20.09.2019. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, pentru perioada cuprinsă între data concedierii (20.09.2019) și data reintegrării efective. A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de dobânzi legale și de daune morale, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 241/CM din 6 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în complet de divergență, cu opinie majoritară, a fost admis apelul pârâtei B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 4511 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2019, în contradictoriu cu apelantul reclamant A., a fost anulată sentința apelată și, rejudecând, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.355 RON cheltuieli de judecată la prima instanță. A fost respins apelul reclamantului ca nefondat. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta pârâtă a sumei de 2.975 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Revizuentul a indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea cererii se arată că prin sentința civilă nr. 1449/07.07.2020 a Tribunalului Constanța definitivă prin decizia civilă nr. 351/22.12.2020 a Curții de Apel Constanța s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra nulității absolute a deciziei de concediere nr. 4418/13.09.2019 și a actelor premergătoare ale acestei decizii, respectiv notificarea de preaviz nr. x/07.08.2019, pentru că aceasta împreună cu decizia de desfacere a contractului de muncă reprezintă o procedură unitară de desfacere a contractului de muncă.

Faptul că prin decizia nr. 241/06.06.2022 a Curții de Apel Constanța s-a statuat în opinie majoritară asupra legalității deciziei de concediere nr. 4517/16.10.2019 emisă în baza aceleiași notificări de preaviz conduce la concluzia că, în noua procedură de desfacere a aceluiași contract de muncă x/08.10.2012, cea de-a doua instanță a încălcat puterea de lucru judecat a soluției cuprinse în sentința civilă 1449/07.07.2020 a Tribunalului Constanța definitivă prin decizia civilă nr. 351/22.12.2020 constatând legalitatea notificării de preaviz.

Condițiile revizuirii sunt pe deplin întrunite în cauză. Astfel, cele două hotărâri potrivnice sunt pronunțate asupra fondului, ca atare examinează raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză și sunt definitive în sistemul căilor de atac.

Cele două hotărâri definitive dezleagă două pricini purtate între aceleași două părți, în aceeași calitate și vizează desfacerea aceluiași contract de muncă x/08.10.2012. Deși contractul de muncă a fost desfăcut prin două decizii diferite 4418/13.09.2019 și 4517/16.10.2019 ceea ce interesează sub aspectul celor două decizii este că acestea au ca punct de pornire al procedurii de desfacere a contractului de muncă aceeași notificare de preaviz respectiv adresa nr. x/07.08.2019.

Cu privire la acest act esențial în procedura desfacerii contractului de muncă există la acest moment două hotărâri definitive contradictorii. Pe de o parte o primă instanță a decis definitiv faptul că notificarea de preaviz este nulă deopotrivă cu decizia de desfacere a contractului de muncă nr. x/13.09.2019 pentru că cea de-a doua instanță să statueze că, în noua procedură de desfacere a contractului de muncă finalizată cu decizia nr. 4517/16.10.2019, aceeași notificare de preaviz este declarată legală.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În cauză, revizuentul a solicitat instanței revizuirea deciziei nr. 241/6.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2019 susținând că aceasta contravine deciziei civile nr. 351/22.12.2020 pronunțate de aceiași instanță în dosarul nr. x/2019 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra nulității absolute a deciziei de concediere nr. 4418/13.09.2019 și a actelor premergătoare ale acestei decizii, respectiv notificarea de preaviz nr. x/07.08.2019.

Din analiza obiectului celor două acțiuni care s-au finalizat cu deciziile considerate contradictorii de către revizuent, rezultă că acestea nu sunt identice.

Astfel, prin decizia civilă 351/22.12.2020 a Curții de Apel Constanța a fost anulată decizia de concediere nr. 4418/13.09.2019, emisă de intimată.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Constanța la data de 29.11.2019, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetarea a contractului individual de munca nr. x/08.10.2012 emisă de pârâtă in calitate de angajator, solicitând constatarea nulitatății absolute a acesteia.

Așadar, contrar celor susținute prin cererea de revizuire, în cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, cauză și părți, raportat la cele două dosare în care revizuentul a avut calitatea de reclamant, chiar dacă ambele dosare vizează contestarea deciziilor de concediere a acestuia.

Referitor la invocarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, se reține că, hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei decizii deoarece în cel de al doilea proces în care a fost pronunțată decizia supusă revizuirii nu a fost analizată aceeași decizie de concediere, prin urmare obiectele celor două cauze, astfel cum s-a arătat sunt diferite.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 241/CM din 06 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, constatând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul să plătească intimatei suma de 3.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 241/CM din 06 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

Obligă revizuentul să plătească intimatei suma de 3.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2022.