ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2392/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2392/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat:
anularea deciziei de concediere pe motive ce nu țin de persoana angajatului din 15.09.2020;
obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, pentru perioada februarie 2020 - iunie 2020, pentru care statele de plată au fost semnate în fals, întrucât ca și angajat al acestei societăți nu a semnat personal acestea, dar pe care există semnătură în fals pentru reclamant, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii;
obligarea la plata drepturilor salariale pentru luna august 2020 și inclusiv avansul pentru luna septembrie 2020 (salariu ce trebuia achitat la data de 15 septembrie 2020), fiind trimis de către administratorul societății în preaviz din motive neimputabile angajatului și fără întocmirea potrivit dispozițiilor legale a documentației în acest sens;
plata drepturilor salariale integral 100% conform contractului individual de muncă raportat la munca prestată în perioada "stării de urgență", întrucât nu există acordarea de șomaj tehnic, activitatea nu a fost întreruptă sau restructurată, în perioada "stării de urgență" programul de muncă s-a desfășurat în regim de 10 ore pe zi;
obligarea la plata orelor de muncă prestate în perioada sărbătorilor legale declarate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru care nu s-au acordat nici drepturile salariale și nici zilele libere plătite, pentru această activitate deja prestată;
obligarea la plata tichetelor de masă ce nu au fost acordate, deși acestea au fost scoase din societate în numele și pe codul numeric personal al fiecărui angajat în baza unor semnături în fals, tichete de masă ce au fost consumate și prin care s-au achitat mărfuri prin magazinele de desfacere proprii ale societății angajatoare;
repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă a reclamantului, potrivit art. 80 alin. (2) din Codul muncii;
obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 15.000 RON, potrivit art. 253 alin. (1) și (2) din Codul muncii;
Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1606 din 13 mai 2022, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a anulat decizia de concediere contestată, emisă de pârâtă; pârâta a fost obligată la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere; au fost respinse ca rămase fără obiect capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la:
- plata drepturilor salariale restante pentru perioada februarie 2020 - iunie 2020,
- plata drepturilor salariale pentru luna august 2020 și avansul pentru luna septembrie 2020,
- plata drepturilor salariale integral 100% conform contractului individual de muncă raportat la munca prestată în perioada "stării de urgență",
- plata tichetelor de masă aferente perioadei februarie 2020 - iunie 2020,
- plata orelor de muncă prestate în perioada sărbătorilor legale în data de 17.04.2020.
Prin aceeași sentință, Tribunalul Constanța a respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata orelor de muncă prestate în perioada sărbătorilor legale, cu excepția zilei de 17 aprilie 2020, precum și la plata daunelor morale; reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, proporțional pretențiilor admise.
La data de 4 iulie 2022, reclamantul C. a formulat o cerere, prin care a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1606 din 13 mai 2022 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, în sensul că s-a anulat decizia de concediere din anul 2020 și s-a dispus obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, fapt refuzat de pârâtă din motive nefondate și neîntemeiate; totodată, reclamantul a arătat că societatea pârâtă refuză plata drepturilor salariale din octombrie 2020 până în prezent, salarii indexate și majorate cu rata inflației, pentru motivul că sentința civilă nu specifică în mod clar aceste obligații.
De asemenea, reclamantul a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în partea finală a dispozitivului sentinței civile nr. 1606 din 13 mai 2022 cu privire la "obligarea reclamantului către pârâtă la plata sumei de 700 RON privind cheltuieli judiciare-onorariu avocațial".
Prin încheierea din 7 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de lămurire formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 1606/13.05.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în sensul că reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere include obligația pârâtei de a plăti reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii la data reintegrării; s-a admis cererea de îndreptare eroare materială și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 1606/13.05.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în sensul că se va consemna:
"obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, proporțional pretențiilor admise", în loc de "obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, proporțional pretențiilor admise".
Prin decizia civilă nr. 426/CM din 6 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-au admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1606 din 13 mai 2022 a Tribunalului Constanța și de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din Camera de Consiliu de la 7 septembrie 2022, prin care a fost soluționată cererea de lămurire dispozitiv; s-a anulat în parte sentința apelată, cu excepția dispozițiilor privind anularea deciziei de concediere, reintegrarea în postul deținut anterior emiterii acesteia și daunele morale, care au fost menținute; s-a anulat încheierea apelată și s-a reținut cauza spre rejudecare în limitele anulării; s-a acordat termen de judecată la data de 7 februarie 2023, ora 10:00, cu citarea părților.
Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 42/CM din 7 februarie 2023, în rejudecare, a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capetelor de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei februarie - 15 septembrie 2020 și a drepturilor salariale "integral 100%" aferente perioadei stării de urgență; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost reținută spre rejudecare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; pârâta B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 16 septembrie 2020 și până la 21 iunie 2022; a respins ca nefondate restul capetelor de cerere; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, acordate proporțional admiterii pretențiilor.
La data de 31 martie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 42/CM din 7 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.
Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată. Intimatul a invocat și excepția tardivității declarării recursului.
Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluția din 21 iulie 2023 s-a fixat termen la data de 16 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii acesteia, plata daunelor morale și a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 16 septembrie 2020 și până la 21 iunie 2022, acțiunea fiind întemeiată și soluționată în temeiul dispozițiilor din Codul muncii.
Totodată, se reține că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, este considerat conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.
Așadar, reclamantul a învestit instanța cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".
De asemenea, Legea nr. 62/2011, republicată, prevede la art. 216 că "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".
Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.
Totodată, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la data de 15 octombrie 2020, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
Așadar, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".
Așadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) din același cod, raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 42/CM din 7 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 42/CM din 7 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.