ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1481/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, a invocat dispozițiile art. 16 și urm., art. 56, art. 76 - 80, art. 266-275 din Codul muncii.

Prin cererea modificatoare depusă prin email la 11 martie 2019, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea înregistrarii contractului individual de munca nr. x din 10.05.2018 al B. S.R.L. în Revisal și faptul că între acesta și pârâtă a intervenit un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 07.05.2018. De asemenea, a solicitat achitarea drepturilor salariale neplătite aferente perioadei 07-10.05.2018, constatarea că în cadrul contractului de muncă este inclusă clauza de mobilitate, obligarea pârâtei la achitarea unui procent de 50% din venitul net lunar realizat, compus din salariul fix plus prime și bonusuri, începând cu data de 07.05.2018, până la data plății efective, actualizate și indexate conform legii.

De asemenea, reclamantul a solicitat instanței acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro, ce urmează a fi achitate în RON, la cursul BNR de la data plății efective, pentru traumele psihice suferite de acesta și familia sa, urmare a abuzului de putere, a deciziilor manageriale discriminatorii și încălcării dispozitiilor legale în vigoare de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 990 din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității înregistrării contractului individual de muncă nr. x din 10.05.2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., s-a constat că la data de 10.05.2018 s-a încheiat între părți un contract pe perioadă nedeterminată, s-a anulat decizia nr. 56 din 30.11.2018 emisă de pârâtă, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii acesteia și s-a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data de 01.12.2018 și până la data pronunțării sentinței.

Totodată, s-au respins capetele de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente perioadei 07-10 mai 2018, constatarea includerii în contract a unei clauze de mobilitate, obligarea pârâtei la achitarea unui spor de 50% din venitul net începând cu 07.05.2018 și obligarea la plata daunelor morale de 100.000 euro, ca neîntemeiate.

La 30 septembrie 2020 pârâta B. S.R.L. a formulat cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 990 din 30.07.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, până la soluționarea căii de atac pe care a declarat-o împotriva acestei hotărâri.

În drept, apelanta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 450 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești-Sectia I Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii invocată de intimat și s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.R.L de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 990 din 30.07.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, până la soluționarea apelului pe care l-a declarat împotriva acestei hotărâri,

Recurenta-pârâtă susține că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv interpretarea eronată a dispozițiilor art. 450 din C. proc. civ., în sensul că aceste dispoziții nu condiționeză cererea de suspendare a executării hotărârii de existența unor motive excepționale, singurele cerințe fiind formularea căii de atac și plata cauțiunii.

Potrivit recurentei-pârâte, instanța a apreciat, în mod greșit, că suportarea riscului insolvabilității creditorului și imposibilitatea întoarcerii executării silite nu reprezintă motive întemeiate pentru admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii. Măsura suspendării executării hotărârii are caracter temporar, fiind dispusă pănâ la soluționarea apelului, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele prejudicii aduse recurentei-pârâte.

Recurenta-pârâtă subliniază că, în situația admiterii cererii de apel formulate de aceasta împotriva hotarârii, întoarcerea executării silite împotriva intimatului-reclamant A. va fi dificilă sau chiar imposibilă. Aceasta susține că starea actuală a intimatului-reclamant rezultă din existența mai multor executări silite pornite împotriva acestuia, precum și din informațiile existente pe portalul instanțelor de judecată. Din aceste informații, recurenta-pârâtă apreciază că intimatul-reclamant nu este angajat în prezent, ceea ce ar echivala cu lipsa veniturilor acestuia.

La 6 februarie 2021 intimatul-reclamant a formulat întampinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului și a cererii de suspendare, excepția necompetenței materiale si teritoriale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

De asemenea, a solicitat calcularea cuantumului cauțiunii la suma de 240.409 RON, depunerea sumei de 240.409 RON într-un cont bancar la dispoziția instanței și instituirea sechestrului asigurător pe patrimoniul pârâtei.

La 04 martie 2021 recurenta-pârâta a depus răspuns la întampinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și a cererilor formulate de intimatul -reclamant prin întampinare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea recurată poate fi casată atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept, când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă iar, potrivit art. 450 din același cod, "(1) suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel"; (3) cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător"; (4) suspendarea va putea fi încuviințată numai cu plata unei cauțiuni al cărui cuantum va fi stabilit de instanță în condițiile art. 719 alin. (2) și (3)".

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că încheierea atacată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale evocate, curtea de apel analizând corespunzător condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea executării sentinței primei instanțe.

Cu privire la condiția privind depunerea cauțiunii în cuantumul datorat conform dispozițiilor art. 719 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâta a depus, la dosarul de apel, recipisa de plată a cauțiunii în cuantum de 437,5 RON.

Cu privire la măsura suspendării executării hotărârii, Înalta Curte reține că, pentru adoptarea acestei măsuri, partea care o solicită trebuie să facă, pe de o parte, dovada prejudiciului iminent pe care l-ar suferi prin executare și, pe de altă parte, dovada imposibilității ori a improbabilității recuperării acestui prejudiciu pe calea întoarcerii executării.

Totodată, partea trebuie să justifice urgența acestei măsuri, condiționată, la rândul său, de existența unor motive temeinice, fundamentate pe situații excepționale care, în ipoteza producerii lor, ar crea prejudicii ce nu ar putea fi reparate nici măcar pe calea întoarcerii executării.

Prin raportare la aceste considerații cu valoare principială, Înalta Curte constată că, în cauză, din considerentele încheierii recurate rezultă că instanța de apel a făcut o judicioasă analiză a oportunității suspendării executării hotărârii primei instanțe în raport cu motivele invocate și împrejurările cauzei, apreciind în mod corect că nu se justifică necesitatea luării măsurii suspendării executării sentinței, în baza art. 450 din C. proc. civ.

Critica recurentei-pârâte privind faptul că dispozițiile art. 450 din C. proc. civ. nu condiționeză cererea de suspendare a executării hotărârii de existența unor motive excepționale, singurele cerințe fiind formularea căii de atac și plata cauțiunii, este nefondată.

Simpla achitare a cauțiunii și formularea căii de atac a apelului nu sunt suficiente pentru admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii, atât timp cât petenta nu îndeplinește celelalte cerințe, respectiv dovada unui prejudiciu iminent pe care l-ar suferi prin executarea hotărârii primei instanțe și imposibilitatea recuperării acestui prejudiciu pe calea întoarcerii executării de natură să justifice urgența acestei măsuri provizorii, de oprire a cursului execuțional.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, instanța de apel a reținut, în mod judicios, în considerentele încheierii atacate, că afectarea patrimoniului este un efect care se produce întotdeauna în cazul executarii, care nu justifică, prin el însuși, suspendarea acestei proceduri, apelanta-pârâtă fiind cea care era chemată să aducă argumente convingătoare în sprijinul tezei că, în speță, întoarcerea executarii ar fi fost imposibil sau dificil de efectuat.

Recurenta-pârâtă a susținut că în situația admiterii apelului, întoarcerea executării silite ar fi imposibilă, având în vedere starea de insolvabilitate a intimatului-reclamant, rezultată din executările silite pornite împotriva acestuia, astfel cum rezultă din informațiile publice existente pe portalul instanțelor de judecată.

Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada imposibilității unei întoarceri a executării, întrucât cererile de executare silită depuse la dosarul de recurs erau din perioada 2012-2018.

În acest sens, se constată că argumentele recurentei-pârâte, reluate și prin cererea de recurs, s-au concentrat pe eventualul prejudiciu pe care l-ar suferi prin imposibilitatea întoarcerii executării silite, urmare a insolvabilității intimatului-reclamant, fără a se dovedi în concret această stare, ori iminența acesteia.

Or, în virtutea caracterului excepțional al suspendării executării unei hotărâri judecătorești, este necesar ca motivele invocate prin cererea de suspendare să se circumscrie unor argumente temeinice care să justifice luarea unei astfel de măsuri, exprimarea unor simple supoziții nefiind suficientă.

În aceste condiții, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale incidente, când a reținut că petentul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor necesare pentru a se dispune suspendarea executării provizorii a hotărârii judecătorești apelate, astfel că Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.