ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1218/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, la 4 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, care beneficiază de sporuri, în procent de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională "Justiție", acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa din 28 februarie 2018 și de către Curtea de Conturi, însă nu le-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020. Totodată, s-a solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor, pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017. Reclamanții au mai solicitat repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care le-a fost plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curții de Apel Bacău și Curții de Apel București. S-a solicitat și obligarea pârâților la plata și la alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 și până în prezent, precum și, în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Nu în ultimul rând, reclamanții au solicitat actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților, respectiv datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor acestora, până la plata efectivă a sumelor solicitate. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, precum și Anexa V din Legea nr. 153/2017, art. 5, art. 159, art. 166 și art. 268 din Codul Muncii, art. 2.523 și art. 1.535 din C. civ. și art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea, formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pârâții Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, precum și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, la 27 iulie 2021, sub nr. x/2021, prin care au solicitat, în esență, astfel cum au învederat și prin precizările depuse la 23 august 2021 și 25 august 2021, admiterea căii de atac și anularea, în tot, a hotărârii atacate, invocând motivul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea căii extraordinare de atac, au arătat că sentința civilă a cărei anulare o solicită este potrivnică sentinței civile nr. 1508 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal; sentinței civile nr. 3760 din 28 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și sentinței civile nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna, secția Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă. În acest sens, au arătat că, în condițiile în care, prin hotărârile pretins potrivnice, s-a stabilit că și personalul din cadrul autorității judecătorești este îndreptățit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare, hotărârea atacată este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea introductivă a fost respinsă, reținându-se că sporurile nu ar putea fi acordate la nivelul maxim. Totodată, s-a învederat că la nivel național există deja judecători care beneficiază de sporuri de 45% nelimitat, deci fără plafonare, atașând practică judiciară în acest sens. La 15 septembrie 2021, intimata Curtea de Apel Galați a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, iar, prin întâmpinarea depusă la 20 septembrie 2021, intimatul Tribunalul Galați, a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă. Totodată, la 18 octombrie 2021, prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiției a solicitat, în principal, respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2976 din 12 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, în raport cu prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere hotărârile evocate ca fiind pretins contradictorii, acestea fiind pronunțate de Curtea de Apel București, Curtea de Apel Brașov și Înalta Curte de Casație și Justiție. În consecință, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 24 decembrie 2021, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluționării căii de atac, la 8 martie 2022.

Prin decizia nr. 545 din 8 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. împotriva sentinței nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii B. și A. au declarat recurs. Prin decizia nr. 179 din 26 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul Tribunalul Galați, prin întâmpinare. Prin aceeași decizia, s-a admis recursul declarat de B. și A. împotriva deciziei nr. 545 din 8 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. În considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că, potrivit deciziei nr. 639 din 3 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la 13 iulie 2021, când s-a împlinit termenul de apel de 10 zile de la comunicarea hotărârii - 2 iulie 2021, prevăzut de art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare la momentul respectiv, fiind abrogată ulterior prin Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, fiind incidentă sancțiunea nulității apelului depus la oficiul poștal la 22 iulie 2021. Prin urmare, s-a constatat că, în ceea ce privește sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, este îndeplinită cerința de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la caracterul definitiv al hotărârii atacate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluționării căii de atac, la 16 mai 2023. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reține următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Se observă că, în noua sa redactare, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă. Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză și părți. Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor. Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele patru procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, se constată că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinței nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, considerându-se nelegală și netemeinică hotărârea atacată, solicitând instanței admiterea cererii de revizuire, anularea în tot a sentinței a cărei revizuire se solicită și, în rejudecare, respingerea acțiunii față de autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: 1) sentința civilă nr. 1508 din 26 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal - reclamanți fiind B. și C.; 2) sentința civilă nr. 3760 din 28 noiembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal coroborată cu - sentința civilă nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov - reclamant fiind A.. Înalta Curte reține că hotărârile pretins potrivnice, deși au fost pronunțate în dosare diferite, obiectul cauzelor nu este același și, ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate. Astfel, în litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, revizuenții din prezenta cauză au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței să dispună recunoașterea și eliminarea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, personal care beneficiază de sporurile în cuantumul de 45% la salariul de bază, precum și uniformizarea modului de calcul al salariilor, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017. Totodată, s-a solicitat repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care le-a fost plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curții de Apel Bacău și Curții de Apel București. Reclamanții au mai solicitat și alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere. Cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți, revizuenții au formulat cerere de revizuire a sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, invocând contrarietatea acesteia cu sentința civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, lămurită prin încheierea din 31.05.2017 și definitivă prin decizia civilă a ÎCCJ nr. 4974/23.10.2019, sentința civilă nr. 3760/2016 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2016 și sentința civilă nr. 809/2020 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 15/21.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Astfel, prin sentința civilă nr. 1508/26.04.2017, Curtea de Apel București a admis în parte cererea promovată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați și a obligat Ministerul Justiției să emită ordinele de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată prin raportare la nivelul maxim al salarizării în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție, grad, treaptă sau gradație, începând cu 9 aprilie 2015, potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G nr. 83/2014 și să plătească drepturile cuvenite ca urmare a emiterii ordinului de reîncadrare salarială, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data reîncadrării salariale și până la plata efectivă a debitelor. Totodată, se constată că prin sentința civilă nr. 1225/2022, Curtea de Apel București, soluționând acțiunea reclamanților pentru obligarea Ministerului Justiției la plata de penalități, a reținut că sentința civilă nr. 1508/2017 a fost executată. Prin sentința civilă nr. 3760/28.11.2016, Curtea de Apel București a admis cererea promovată de aceiași reclamanți și a dispus anularea O.M.J. nr. 454/C/01.02.2016 emis pe numele reclamantului A., obligând totodată pârâtul Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare în favoarea reclamanților cu o indemnizație de încadrare recalculată începând cu 9 aprilie 2015, potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și de funcția îndeplinită în carul instanței, precum și la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la plata efectivă a debitelor principale. Prin decizia civilă nr. 2982 din 30.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Ministerului Justiției împotriva sentinței civile nr. 3760/2016 și a casat în parte sentința recurată, în sensul că a respins cererea privind obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate. Prin sentința civilă nr. 809/2020, Tribunalul Covasna a obligat Tribunalul Galați la plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate ca urmare a acordării indemnizației de încadrare recalculată începând cu data de 9 aprilie 2015 potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, conform celor statuate prin sentința civilă nr. 3760/2016 a Curții de Apel București. Așadar, din analiza susținerilor revizuenților, Înalta Curte constată că sentința nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită a fost soluționată de instanță cu privire la solicitarea de constatare a stării de discriminare și acordarea sporurilor în procent de 45% din indemnizația judecătorilor, iar prin sentințele civile nr. 1508/2017 și nr. 3760/2016, iar instanțele de contencios administrativ au soluționat cereri de chemare în judecată privind anularea unor ordine de salarizare. Totodată, se reține că această chestiune privind stabilirea salarizării cu includerea sporurilor de 45%, ce se urmărește, de fapt, prin calea de atac pendinte, a fost tranșată prin Decizia nr. 15/28.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2021. Din cele menționate anterior, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția identității de obiect a dosarelor în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii. Astfel, identitatea de obiect (eadem res) vizează atât bunul material în privința căruia este formulată pretenția, cât și dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Or, așa cum s-a arătat anterior, din examinarea cererilor de chemare în judecată, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost soluționată de instanțe cu privire la solicitarea de constatare a stării de discriminare și acordarea sporurilor în procent de 45% din indemnizația judecătorilor, iar prin sentințele pretins potrivnice, instanțele de contencios administrativ au soluționat cereri de chemare în judecată privind anularea unor ordine de salarizare. În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. împotriva sentinței nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.