ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, care beneficiază de sporuri, în procent de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională "Justiție", acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa din 28 februarie 2018 și de către Curtea de Conturi, însă nu le-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor, pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care le-a fost plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curții de Apel Bacău și Curții de Apel București;

- obligarea pârâților la plata și la alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 și până în prezent, precum și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017;

- actualizarea sumelor stabilite, mai sus, cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților, respectiv datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor acestora, până la plata efectivă a sumelor solicitate.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, precum și Anexa V din Legea nr. 153/2017, art. 5, art. 159, art. 166 și art. 268 din Codul Muncii, art. 2.523 și art. 1.535 din C. civ. și art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pârâții Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea căii extraordinare de atac, au arătat că sentința civilă a cărei anulare o solicită este potrivnică următoarelor hotărâri:

- sentința civilă nr. 1508 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal;

- sentința civilă nr. 3760 din 28 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal;

- sentința civilă nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna, secția Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă.

În acest sens, au arătat că, în condițiile în care, prin hotărârile pretins potrivnice, s-a stabilit că și personalul din cadrul autorității judecătorești este îndreptățit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare, hotărârea atacată este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea introductivă a fost respinsă, reținându-se că sporurile nu ar putea fi acordate la nivelul maxim.

La 15 septembrie 2021, intimata Curtea de Apel Galați a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, iar, prin întâmpinarea depusă la 20 septembrie 2021, intimatul Tribunalul Galați, a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

Totodată, la 18 octombrie 2021, prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiției a solicitat, în principal, respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În consecință, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 24 decembrie 2021, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluționării căii de atac, la 8 martie 2022.

Prin edictarea normelor legale de strictă interpretare la art. 509 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat cazurile limitative și condițiile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii.

Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei" și a căror nesocotire ar conduce la încălcarea principiului legalității căii de atac.

Potrivit acestui principiu, consacrat și la nivel constituțional prin art. 129 din Constituția României, dar impus și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, părțile, în vederea apărării drepturilor și intereselor lor legitime, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul obținerii reformării ori retractării unei hotărâri judecătorești.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul căii extraordinare de atac, formulate de revizuenții B. și A., la 27 iulie 2021, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îl constituie sentința civilă nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în primă instanță, asupra fondului pricinii.

Totodată, se constată că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost dată cu drept de apel. Or, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează ordinea de exercitare a căilor extraordinare de atac, revizuirea nu poate fi exercitată câtă vreme partea are deschisă calea de atac a apelului, pe care revizuenții l-au formulat, ulterior exercitării revizuirii, la 28 iulie 2021.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a normelor legale evocate rezultă fără echivoc faptul că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată revizuirea nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul acestui remediu procesual, fiind inadmisibilă, consecință a principiilor legalității căilor de atac și ordinii exercitării acestora.

De altfel, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind întemeiate și apărările intimatului Ministerul Justiției, formulate prin întâmpinare, privind neîndeplinirea condiției admisibilității căii extraordinare de atac din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit normelor legale menționate, "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...); 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri" iar, conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la pct. 8 pot fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Reglementarea acestui motiv de revizuire are ca finalitate protejarea autorității de lucru judecat, decurgând din hotărâri judecătorești rămase definitive, și anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. Însă, pentru a beneficia de acest remediu, este necesar ca acestea să fie definitive.

Înalta Curte reține că, la data formulării cererii de revizuire, respectiv la 27 iulie 2021, hotărârea atacată nu era definitivă, nefiind împlinit termenul de exercitare al apelului, care, de altfel, a fost declarat la 28 iulie 2021.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. împotriva sentinței nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.